Sabina Cantacuzino, Din viaţa familiei Ion C. Brătianu

„Sabina [Cantacuzino], Tanti Bi (cum o chemam noi cu toţii – copiii), era un personaj extraordinar... Avea o prestanţă de regină. Deşi mică, părea şi devenea chiar, în chip misterios, mare. Era frumoasă ca doamnă bătrână, bătrână, o frumuseţe imperială şi doar aparent distantă, aristocratică... Se plimba repede şi energic, zilnic, la Şosea, de la un capăt la celălalt şi înapoi, sau în pădurea, pe atunci pustie şi minunată, de la Băneasa... Povestea minunat episoade din copilăria lor [a fraţilor Brătianu]... Era foarte cultă. Iubea şi cunoştea muzica în profunzime. În casa ei se dădeau concerte de cameră şi cânta sonate George Enescu... Mai ales avea un mare simţ al dreptăţii şi egalităţii. Ea a organizat şi întreţinut căminul de copii cu primul sistem Montessori aplicat în ţară. La fel, tot ea a înfiinţat şi şi-a dat timpul şi energia ei totală pentru un cămin de bătrâni, model... Trăia singură de tot în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri şi bibelouri minunate... Avea o vitalitate şi o agilitate absolut extraordinare până s-a îmbolnăvit... Nimeni din familie nu a ştiut că e bolnavă, nimeni... Tanti Bi detesta slăbiciunea, lăcrămarea, văicăreala, mila. Era o stoică.“ (Pia PILLAT, în Sufletul nu cunoaşte distanţele)

Pasionantele memorii ale Sabinei Cantacuzino continuă cu al doilea volum privind perioada Primului Război Mondial (1914–), cu precădere a „Războiului României“ (1916–1919). Sabina Cantacuzino a fost martora ocupaţiei militare a Capitalei de către germani (1916–1918), guvernul Ionel Brătianu şi suveranii fiind plecaţi în exil la Iaşi; internată de autorităţi la mânăstirea Pasărea (1917), a revenit peste nouă luni în Bucureşti şi a participat, după armistiţiu, la cele mai însemnate momente de celebrare a Marii Uniri. În raport cu alţi autori de scrieri memorialistice referitoare la aceeaşi perioadă, Sabina Cantacuzino ocupă un loc special: ca membră a familiei Brătianu, cunoaşte bine mai toate figurile politice importante ale vremii şi este pe deplin convinsă de justeţea ideilor şi demersurilor fraţilor săi (confirmate, la urma urmei, de istorie); pe de altă parte, caracterul integru, principiile ei morale inflexibile sunt o garanţie de judecată dreaptă a oamenilor şi faptelor, despre care povesteşte cu aceeaşi vervă, inteligenţă şi fin spirit de observaţie ca în primul volum. Cartea a fost completată cu o serie de însemnări răzleţe ale autoarei, începând cu evocarea doamnelor de onoare ale reginei Elisabeta (1869–1914) şi sfârşind cu pagini de jurnal privind rebeliunea legionară (ianuarie 1941), şi se încheie cu un arbore genealogic al familiei Brătianu.