Andre Glucksmann, Discursul urii

Declaratie frecventa si consternata: Urasc. Inutil de precizat de ce si pe cine, urasc, deci exist. Ura explodeaza, radicala, si face tabula rasa, chiar daca isi gaseste sfarsitul intr-o sinucigasa ura de sine. Ea infloreste fara limite, facand ocolul planetei: o trecem de la epoca bombei cu hidrogen la era bombelor umane. Manhattan 2001, Madrid si Beslan 2004, dorinta de a distruge prolifereaza. Nu mai exista echilibrul terorii candva reglat de marile puteri. Dezechilibrul terorismelor risipeste o putere universal daunatoare, aflata la indemana unui numar tot mai mare de oameni. O ura atat de impartasita este structurata ca un discurs care raspunde de tot, satisfacandu-i pe toti: cand ceva merge prost, nu mai cautati degeaba! Explicatia exista dinainte: este din cauza sexului, a banilor si a imperialistilor. Plecand la razboi impotriva femeii (care deranjeaza eul), impotriva evreilor (care strica omenirea) si impotriva Statelor Unite ale Americii (care instiga la un haos general), ura se faleste cu cele mai bune intentii. Ura ne inveseleste intimitatea, intrebandu-ne pe fiecare dintre noi despre ratiunea noastra de a trai si de a iubi. Cu o luciditate si o capacitate de anticipatie care deranjeaza, Andre Glucksmann evidentiaza principala problema filozofica a secolului al XXI-lea : a supravietui inseamna a supravietui urii.traducere deIleana Cantuniari