Este Dumnezeu matematician?

Mario Livio

Este Dumnezeu matematician?

Humanitas, ştiinţă / Colectia: Ştiinţă

Embed:

Traducere de Anca Florescu-Mitchell

Începând cu Antichitatea greacă, cunoaşterea lumii s-a legat intim de numere şi de forme geometrice. Mai mult, cu timpul, gradul de dezvoltare a unei discipline ştiinţifice a fost echivalat cu nivelul ei de matematizare, iar un criteriu esenţial pentru valabilitatea unei teorii a devenit frumuseţea ei matematică. Cu alte cuvinte, în chip inevitabil, matematica se află în spatele tuturor fenomenelelor pe care ne străduim să le înţelegem. Dar cum se explică acestă uimitoare eficacitate a ei? De ce lumea este, în esenţă, de natură matematică?
Acestea sunt problemele pe care le atacă astrofizicianul Mario Livio, unul dintre autorii consacraţi ai literaturii ştiinţifice adresate publicului larg. Este Dumnezeu matematician? ne poartă prin istorie, matematică, ştiinţă, logică şi filozofie pentru a descrie tabloul celei mai tulburătoare întrebări pe care şi-o poate pune cercetătorul naturii.

„«Matematica este creată sau descoperită?» e o întrebare greșit pusă fiindcă presupune că răspunsul trebuie să fie ori una, ori alta, şi că cele două posibilități se exclud reciproc. Eu aş sugera în schimb că matematica e în parte creată şi în parte descoperită. Oamenii inventează de regulă concepte matematice şi descoperă relaţiile dintre ele.“ (MARIO LIVIO)

Ilustrația copertei: William Blake, Dumnezeu Arhitectul (detaliu)

  Citeşte câteva pagini

Info
Mario Livio
Detalii produs
Mario Livio
Mario Livio

MARIO LIVIO este astrofizician şi lucrează la Space Telescope Science Institute din Baltimore. Munca sa de cercetare îmbrăţişează un domeniu vast din astrofizică şi cosmologie. A publicat peste patru sute de articole de specialitate, dar ţine frecvent conferinţe pe teme ştiinţifice adresate publicului larg.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.