Spinoza, Etica

Dupa o vorba a lui Bergson, fiecare filozof are doua filozofii, pe a sa si pe a lui Spinoza. Iar asta din doua motive, intim legate unul de celalat: unul ar fi ca Spinoza incearca sa demonstreze totul pornind si sfarsind cu temeiul absolut al naturii si al omului, Dumnezeu ori substanta absoluta. Iar al doilea ca Spinoza isi stabileste drept cel mai important tel aflarea si impartasirea caii care duce la libertatea omului. Desi a fost uneori inteles ca apologet al unui determinism absolut, Spinoza nu a incercat de fapt sa reduca omul la forte aflate in afara lui, ci sa arate in ce masura le este supus omul si cum, prin cunoasterea lor, a fortelor ce-l determina, poate ajunge liber. El nu a incearcat sa demonstreze ca omul nu este supus fata de nimic, ca e, in acest sens, cu desavarsire liber. Ci sa prezinte, cu o geometrica precizie, cauzele care-l influenteaza independent de vointa lui, adica cele care-i genereaza pasiunile, sa le inteleaga adecvat – ca moduri ale atributelor substantei absolute –, iar astfel sa purifice afectele, legandu-le de idei clare si distincte. Prin transformarea pasiunilor in afecte pure pe modelul iubirii intelectuale a lui Dumnezeu de catre om, cel din urma s-ar elibera. Chiar daca, in ton cu prejudecatile vremii noastre, lui Spinoza i se pot aduce nenumarate obiectii, sistemul sau temerar si nobil ramane de neocolit.Traducere din latina si note de Alexandru Posescu