Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia, Eugen Brote (1850–1912)

Destinul frânt al unui luptător naţional

Din categoriile istorie

În colecția Seria de autor Lucian Boia

Despre agronomul, economistul şi publicistul Eugen Brote, care, ca fruntaş al Partidului Naţional Român din Transilvania, jucase un rol important în tratativele cu mişcarea naţională slovacă în perioada memorandistă şi care fusese proprietarul şi editorul ziarului transilvănean Tribuna, nu se ştia aproape nimic în anii 1970. Această uitare era cumva în logica destinului lui Brote, care a sfârşit ignorat de contemporanii săi, ruinat şi învins. Un tânăr istoric a decis să scrie o teză de doctorat despre acest om, pornind de la câteva informaţii disparate şi trebuind să se înscrie într-un cadru ideologic şi metodologic nu tocmai prietenos în acele vremuri. Rezultatul, concretizat şi într-un volum publicat cu sacrificii în 1974, dezvăluie marelui public un istoric cu o viziune de ansamblu niciodată coruptă de comanda politică. Confraţilor le dezvăluie un cercetător talentat, care, datorită subiectului şi metodei de investigaţie, era foarte apropiat de microistorie, direcţie de cercetare aflată abia la începuturile sale chiar în Occident.

Astăzi, Lucian Boia, cunoscut ca promotorul istoriei imaginarului în România, a decis ca biografia lui Eugen Brote să apară, integral şi în forma genuină: nici mutilată de cenzura anilor 1970, nici revizuită în lumina noilor cercetări. Astfel, istoricul matur şi confirmat de opera sa îşi asumă, cu o desăvârşită onestitate intelectuală, o frumoasă şi exemplară scriere de tinereţe.

„Cititor, peste decenii, al propriei mele cărţi, văd acum în ea, dincolo de informaţia istorică, în primul şi în primul rând, drama unei vieţi. Un om înzestrat cu felurite calităţi, cu darul incontestabil de a conduce şi de a înfăptui, a cărui ascensiune, aparent sigură, s-a frânt deodată, urmată de o prăbuşire iremediabilă. Din vina cui? A lui, a oamenilor, a istoriei... Din jocul imprevizibil al atâtor factori care, laolaltă, într-o înlănţuire a cărei finalitate ne scapă, alcătuiesc, ceea ce numim destin. Eugen Brote este povestea unui destin neîmplinit.“ (Lucian BOIA)

Despre Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Eugen Brote (1850–1912)
  • Subtitlu: Destinul frânt al unui luptător naţional
  • An apariție: 2013
  • Ediție: a II-a, revăzută şi adăugită
  • Pagini: 312
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3979-0
  • Colecție: Seria de autor Lucian Boia
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Lucian Boia

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact