Imi e foarte greu sa fac legatura intre silueta Constantei Vintilã-Ghitulescu, fragila, cuminte, discreta, si uriasa ei energie investigatoare. In vreme ce pe altii munca de arhiva ii transforma in anexe prafuite ale documentului, pe ea o tonifica, o stimuleaza, o hraneste. Pasiunea analitica, voluptatea detaliului, curiozitatea vie, umorul, intuitia capabila de multicolore reconstructii, toate laolalta deseneaza portretul unui savant suculent si vizionar. Era inevitabil ca, in cazul ei, cercetarea sa devina fresca, iar istoria sa tinda spre roman. Nu m-am mirat deci cand am vazut ca alunecarea s-a produs, ca acribia a ales sa combine cu talentul, pentru a produce un soi de fictiune non-fictionala, plina de informatie, dar si de farmec. Ne aflam dinaintea unei foarte agreabile combinatii de pitoresc si exactitate. Ne vom instrui si ne vom delecta deopotriva, anticipand o cariera stiintifica si literara de o croiala neobisnuita.
Andrei Plesu