Închide Close
Filozofia stiintei economice

Editura Humanitas

Daniel M. Hausman, Filozofia stiintei economice

Din categoriile drept & economie

În colecția Seria Economie

Volumul de fata se adreseaza in egala masura studentilor in stiinte economice, filozofilor de profesie, economistilor si specialistilor in alte stiinte sociale, cadrelor didactice din domeniu, dar si cetatenilor obisnuiti. Materialele reunite in aceasta antologie – prima atat de cuprinzatoare publicata la noi – sunt menite sa-i ajute pe toti cei interesati de metodologia stiintei economice, folosind atat ca sursa documentara, cat si ca instrument didactic. Economia este, in fapt, o stiinta depsebit de interesanta ca obiect de studiu filozofic. Resuscitarea interesului pentru metodologia economica survine dupa decenii in pare acest domeniu tematic a fost in genere ignorat de filozofi, iar antologia de fata ar putea contribui la remedierea acestei stari de lucruri, ea incluzand texte ale unor giganti intelectuali ca Mill, Weber, Keynes, Friedman, Blaug si altii. traducere de Dorin Stanciu
Despre Daniel M. Hausman
Daniel M. Hausman s-a nascut la Chicago in 1947. In prezent este profesor asociat de filozofie la College Park, Universitatea din Maryland. A studiat la universitatile Harvard, Cambridge, Columbia si New York. Este autorul lucrarii Capital, Profits and Prices: an Essay in the Philosophy of Economics, precum si a numeroase articole pe teme de metodologie economica si pe teme filozofice inrudite. Este coeditor al revistei Economics and Philosophy.
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Filozofia stiintei economice
  • An apariție: 1993
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 372
  • Format: 15x22,5 cm
  • ISBN: 973-28-0416-5
  • ISBN-10: 973-28-0416-5
  • Colecție: Seria Economie
  • Domeniu: drept & economie
  • Autor: Daniel M. Hausman

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact