Franţa, hegemonie sau declin?

Lucian Boia

Franţa, hegemonie sau declin?

Humanitas, Eseistică, Istorie / Colectia: Seria de autor Lucian Boia

Embed:
Pret: 26.01

În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină“.
Cercetând o multitudine de evenimente, de serii statistice revelatoare sau de aspecte semnificative ale peisajului cultural din Franţa, Lucian Boia scoate în evidenţă câteva constante ale drumului parcurs de la statutul de naţiune hegemonică a Europei la cel de putere de rang secund ocupat astăzi. Răspunzător de acest declin ar fi, potrivit autorului, un complex de cauze, între care tendinţa spre conservatorism social şi economic, pe care nici măcar Revoluţia n-a reuşit s-o schimbe, şi îndeosebi declinul demografic, început încă în secolul al XVIII-lea şi accentuat până într-o perioadă recentă, revirimentul actual venind cam târziu. Istoricul nu ezită să ducă analiza până în zilele noastre, încercând să facă o adevarată istorie a prezentului, în care, fără să formuleze predicţii, sondează avantajele potenţiale ale Franţei în contextul actualei crize economice internaţionale şi al mondializarii.

  Citește câteva pagini

Info
Lucian Boia
Detalii produs
Lucian Boia
Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.