Închide Close
Intimitate si alte povestiri

Editura Humanitas

Hanif Kureishi, Intimitate si alte povestiri

Din categoriile literatură

În colecția Raftul întâi

Considerata cea mai buna carte de pana acum a lui Hanif Kureishi, Intimitate constituie un studiu de o sinceritate cruda al temerilor si dorintelor care il pot determina pe un barbat sa-i paraseasca pe cei pe care ii iubeste. Personajul principal, Jay, un scriitor de varsta mijlocie, duce o viata confortabila in Londra alaturi de Susan, partenera lui de sase ani, si de cei doi fii ai lor. El isi spune povestea in seara in care se pregateste s-o paraseasca pe Susan pentru o femeie mai tanara. Stie ca dragostea lui pentru Susan s-a destramat in rutina domestica pe care o impart. Pe masura ce Jay cantareste deosebirile dintre iubire si pasiune si dintre rolurile de amant, sot si tata, romanul ne lasa sa patrundem in psihicul masculin, Kureishi inlaturand strat dupa strat afectarea si justificarea de sine pentru a dezvalui slabiciunile protagonistului sau. traducere de Elena Ciocoiu

Despre Hanif Kureishi

HANIF KUREISHI, scriitor de origine pakistanezo-britanică, s-a născut în 1954 în Kent. A studiat filozofia la King’s College, Londra. În 1981 a obținut Premiul George Devine pentru piesele Outskirts și Borderline, iar în 1982 a fost numit writer in residence la Royal Court Theatre. Pentru scenariul filmului My Beautiful Laundrette, din 1984, a primit o nominalizare la Oscar. A scris, de asemenea, scenariile filmelor Sammy and Rosie Get Laid (1987), London Kills Me (1991, pe care l-a și regizat), The Mother (2003) și Venus (2007). Piesa lui Sleep With Me a fost pusă în scenă la National Theatre din Londra în 1999, iar When the Night Begins, la Hampstead Theatre în 2004. Primul său roman, Buddha din suburbie (The Buddha of Suburbia, 1990; Humanitas Fiction, 2007), s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste 25 de limbi. I-au urmat o serie de romane, între care The Black Album (1995), Intimitate (Intimacy, 1998; Humanitas Fiction, 2018) — care stă la baza ecranizării omonime din 2001, în regia lui Patrice Chéreau —, Darul lui Gabriel (Gabriel’s Gift, 2001; Humanitas, 2005), Am ceva să-ți spun (Something to Tell You, 2008; Humanitas Fiction, 2010), The Nothing (2018; Humanitas Fiction, 2019), precum și volume de povestiri: Love in a Blue Time (1996), Midnight All Day (1999) și The Body and Other Stories (2002). Hanif Kureishi semnează, de asemenea, volumele de eseuri Dreaming and Scheming: Reflections on Writing and Politics (2002) și The Word and the Bomb (2005), precum și memoriile My Ear at his Heart: Reading my Father (2004). A fost recompensat în Franța cu medalia Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în țara sa, cu CBE. | www.hanifkureishi.com

Fotografia autorului © Kier Kureishi

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Intimitate si alte povestiri
  • An apariție: 2003
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 208
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-0458-5
  • ISBN-10: 973-50-0458-5
  • Colecție: Raftul întâi
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Hanif Kureishi

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact