Istorii nescrise, infamii neprescrise

Eugeniu Bucheru

Istorii nescrise, infamii neprescrise

Amintiri despre război, captivitatea în URSS și viața în comunism

Humanitas, Istorie, Memorialistică & Diaristică / Colectia: Memorii/Jurnale

Embed:
Pret: 55

Introducere și note de Constantin Ardeleanu
Ediție îngrijită de Valentina Sandu-Dediu

Volumul de amintiri al învăţătorului şi ofiţerului în rezervă Eugeniu Bucheru acoperă „trei tărâmuri ale morții“. Primele două sunt prezentate sub forma istoricului unor momente relevante din anii 1943–1948: luptele din Crimeea și Kuban, apoi, după 1944, anii grei de prizonierat în URSS, la Monastîrka şi Oranki, şi în sfârşit revenirea în ţară, în 1948, odată cu ultimul lot, al celor care refuzaseră înscrierea în divizia Tudor Vladimirescu. Al treilea tărâm, viața trăită în România comunistă, se referă la următoarele patru decenii și este prezentat sub forma unei radiografii hiper¬critice a regimului.
Memoriile lui Eugeniu Bucheru, povestitor inteligent şi talentat, se înscriu în seria mărturiilor lăsate de foşti prizonieri de război în URSS, precum Radu Mărculescu. De altfel, greva foamei pe care o aminteşte autorul în această carte este evocată şi de Radu Mărculescu în Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică.

  Citește câteva pagini

Info
Eugeniu Bucheru
Detalii produs
Eugeniu Bucheru
Eugeniu Bucheru

EUGENIU BUCHERU (1911‒2004) provine dintr-o familie de învățători din Bujoreni (județul Vâlcea). A absolvit liceul în Râmnicu Vâlcea în 1924, a urmat apoi cursurile Școlii Normale din același oraș. Între 1929 și 1931 este trimis învățător la școala primară din comuna Plătărești, apoi comuna Păuleni, județul Cetatea Albă (Basarabia).

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.