Nu ma mai intreb inca o data (repetitiva si obsesiva, intrebarea e si inutila) de ce ma incapatanez sa notez aici tot felul de maruntisuri...
Am parasit aceasta indeletnicire, recitind intr-un caiet mai vechi, de prin 1950 si ceva, o dare de seama despre o expozitie si nici una dintre descrierile de tablouri nu-mi mai evoca nimic. Furioasa pe o astfel de memorie neajutatoare, am pedepsit-o: am pus nu numai acel caiet la o parte, ci si ideea insasi de jurnal.
Am reluat Jurnalul, sub forma mai curand de agenda, in 1977, in plina miscare Goma, cand din pricina stirilor ce ne soseau precipitat si din toate partile (n-aveam timp sa pun telefonul in furca, si iar suna) ajunsesem spre seara sa dau o stire tocmai celui ce mi-o transmisese cu cateva ore mai inainte sau pe la inceputul zilei.
De atunci continuu Jurnalul din inertie si sete de memorie, indoindu-ma funciar de rostul lui. E doar o meteahna fara consecinte.