Jurnal inedit

Monica Lovinescu

Jurnal inedit

2001–2002

Humanitas, Memorialistică & Diaristică / Colectia: Memorii/Jurnale

Embed:
Pret: 35.64

„...Nu vom mai regăsi niciodată nu doar România noastră interbelică, dar nici măcar România viitorului, la care am visat. Zi de zi, de câţiva ani încoace, învăţăm pe dinafară acelaşi verdict. [...] «Ce e de făcut?» m-aş fi întrebat pe vremuri. Atunci puteam să-mi răspund «mergem înainte»: aveam un microfon şi ascultători. Ascultători ar mai fi. Dar [azi] fenomenul nu mai e decât acustic. E o ascultare fără ţinere de minte. Uitarea se instalează în cuvânt în chiar momentul în care e rostit.“ (Monica LOVINESCU, Jurnal inedit, 2001)

„Monica Lovinescu a trăit într-o epocă în care binele şi răul nu mai intrau pe scena istoriei înveşmântate în nuanţe. Epocile acestea sunt grele pentru cei care le trăiesc, căci îi obligă pe toţi să aleagă fără să se poată refugia după alibiul bâlbâielii care cere timp de gândire, după teama de judecata pripită, după sofisticăria dilemelor. Desigur, când ai de ales între radicalitatea albului şi a negrului, te poţi înşela în privinţa oamenilor, dar niciodată în privinţa ideilor, a principiilor şi a faptelor. Când în joc sunt adevărul şi falsul, negocierea încetează. Sub acest credo s-a aşezat întreaga viaţă a Monicăi Lovinescu. El răzbate, iată, până în ultimele pagini ale Jurnalului, cele din anii 2001–2002. Nu sunt paginile unui om care s-a îmbătat cu iluzii. Scrisul Monicăi Lovinescu nu e străin, după cum mărturiseşte chiar ea, de cocleala dezamăgirii şi de un anume sentiment al zădărniciei. Dar sunt paginile cuiva care n-a putut trăi fără repere şi care a întâlnit în viaţă destui oameni în care a putut crede până la capăt – ei au făcut ca lumea să se recompună periodic din chiar precaritatea şi mizeriile ei.“ (Gabriel LIICEANU)

„Memorialistica Monicăi Lovinescu se îmbogăţeşte postum şi nesperat cu un nou volum, rămas până acum inedit. Destinul acestor notaţii diaristice a fost acela de a-şi contrazice în mod fericit autoarea, care îşi declarase, la încheierea Jurnalului din anul 2000, intenţia de a renunţa definitiv la scris. N-a putut-o face însă, iar noi mai primim în felul acesta încă un dar al conştiinţei sale alerte. Jurnalul inedit este ultimul lucru scris de mâna Monicăi Lovinescu; de aceea, putem spune că reprezintă actul final din lupta ei de o viaţă cu inerţia intelectuală, cu inapetenţa pentru riscurile pe care le incumbă calitatea de fiinţă spirituală a omului, cu nelibertatea şi cu multe alte tare specifice «omului nou» care, cu sau fără voia noastră, constatăm că a ieşit de sub forcepsul totalitarismului comunist. Până la sfârşit, vocea Monicăi Lovinescu rămâne aceeaşi: vocea gravă pe care, din păcate, tot mai puţini dintre noi ne-o putem aminti. O voce care a tăcut fără să fi cedat.“ (Astrid CAMBOSE)

„Am găsit câţiva tineri şi mai puţin tineri cărora să le transmitem ceea ce aş putea numi – dacă mi-aş îngădui patetisme – «datoria de memorie». Cred că expresia îi aparţine lui V., însă îl jefuiesc fără remuşcări. Dacă am reuşit să transmitem această obsesie a aducerii-aminte câtorva din cei ce vor rămâne după noi, aproape totul a avut un sens.“ (Monica LOVINESCU)

  Citeşte câteva pagini

  Cristian Pătrăşconiu, „Monica Lovinescu şi «datoria de memorie»“ (LaPunkt.ro, august 2014)

 Cosmin Ciotloş. „Falsa problemă a operei“ (România literară, iulie 2014)

  Tania Radu, „Intelectualitate şi «intelighenţia» (I)“ (Revista 22, iunie 2014)

Info
Monica Lovinescu
Detalii produs
Monica Lovinescu
Monica Lovinescu

MONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.