Închide Close
Jurnalul unei fiinte greu de multumit

Editura Humanitas

Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinte greu de multumit

Unul din marile texte iesite din exilul sertarului si al manuscriselor indezirabile. O revelatie a memorialisticii romanesti: Jeni Acterian. Nascuta in 1916, licentiata a Facultatii de filozofie si a Conservatorului de Arta dramatica, director de scena in anii de dupa razboi la teatrele Odeon, Municipal, Tineretului, Jeni Acterian ne-a lasat un document rar: un jurnal, tinut intre anii 1932 si 1947, care lumineaza intr-un chip neasteptat viata culturala si universitara interbelica, avandu-i ca protagonisti pe Mircea Eliade, Eugen lonescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Alice Botez, Nae lonescu, Emil Botta, Marietta Sadova, Haig Acterian, Cella Delavrancea... O carte a lecturilor frenetice, a ambitiilor si esecurilor, a pasiunii si luciditatii.
Despre Jeni Acterian

JENI (sau JENNY) ACTERIAN (1916, Constanţa – 1958, Bucureşti), de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig şi a lui Arşavir Acterian. A făcut primii ani de şcoală la Notre Dame de Sion în Bucureşti. A dat apoi examenele, inclusiv pe cel de bacalaureat, în particular şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care o va încheia în 1940 cu o teză de licenţă pe o temă de logica matematică: Raţionamentul prin coerenţă. Autoarea tezei este remarcată de profesorul Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez, care îi promite o bursă în vederea unui doctorat la Sorbona (nu-şi va putea îndeplini promisiunea din cauza declanşării războiului) şi îi oferă un scurt voiaj la Paris, în compania colegilor de facultate Ion Frunzetti, Ştefan Popescu, Eleonora Costescu, Simion Stolnicu ş.a. Nevoită să-şi câştige existenţa, este ajutată de Mircea Vulcănescu, în calitatea sa de subsecretar de stat la Finanţe, să se angajeze pe un post de referent la C.A.F.A. (Casa Autonomă de Finanţare şi Amortizare). Se înscrie după o vreme la Conservatorul de Artă Dramatică (1947), secţia Regie. Totodată, face asistenţă de regie pe lângă Marieta (sau Marietta) Sadova, soţia lui Haig Acterian, şi Liviu Ciulei la Teatrele Odeon, Municipal şi Tineretului, sub numele de scenă Jeny Arnota. Traduce piese din franceză şi engleză. După ce îşi ia diploma de regizor, părăseşte postul de la C.A.F.A. şi se angajează la Teatrul Municipal, iar ulterior la Teatrul Tineretului; regizează unele piese şi în teatre de provincie. Se căsătoreşte cu un tânăr actor, dar căsnicia cu el o dezamăgeşte în asemenea măsură încât se cufundă în ceea ce azi s-ar numi o depresie severă: timp de peste o lună, se închide în casă şi, rămânând într-o muţenie absolută, nu mănâncă şi nu face nimic altceva decât să fumeze încontinuu. Revine apoi la o viaţă normală, dar nu se duce în provincie, unde fusese mutată cu slujba, ci stă acasă, traducând piese de teatru. Se îmbolnăveşte de maladia Hodgkin (limfogranulomatoză malignă), pe atunci practic incurabilă, şi moare în varstă de numai 42 de ani. Deşi opera ei cuprinde doar un excepţional jurnal şi un volum de corespondenţă, ambele apărute postum, Jeni Acterian face parte cu siguranţă din familia marilor intelectuali interbelici. I-a cunoscut personal, de altfel, pe cei mai mulţi: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian etc. Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu şi alţi profesori celebri în epocă au fost audiaţi de ea la facultate. A fost bună prietenă cu Marieta Rareş, Clody Berthola, Lucia Vasiliu, Nuni Dona, Rori Nasta şi, mai ales, cu Alice Botez.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact