Închide Close

Editura Humanitas

Ioan Stanomir, La Centenar

Recitind secolul României Mari

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

„Comemorarea Centenarului poate fi mai mult decât sărbătoririle oficiale încărcate de fast ipocrit. Secolul care ne desparte de anul 1918 s-a dovedit tulbure, accidentat şi tragic, iar demnitatea umană a fost, de cele mai multe ori, sacrificată pe altarul tiraniilor. Pentru cei de astăzi, trecutul este mai mult decât o realitate îndepărtată – este materia din care ne croim viitorul. De aici necesitatea lucidităţii patriotice ca alternativă la minciuna delirului naţionalist şi la laşitatea complice. Reîntemeierea patriotismului nu se poate imagina fără existenţa libertăţii. Drumul către România eliberată de povara despotismului este cel pe care îl indică, modest, şi cartea de faţă.“ — IOAN STANOMIR

 

„«Luciditatea patriotică» e, cred, sintagma care se repetă cel mai frecvent în această recitire sintetică pe care Ioan Stanomir o face secolului României Mari. Începând cu Declarația de la Alba Iulia din 1918 și încheind cu rezistența anilor 2017, Ioan Stanomir construiește, cu junimistă pasiune a moderației, id est exact cu luciditatea patriotică pe care și-o asumă ca imperativ, o narațiune de o extraordinară claritate istorică și morală a României din ultimul secol, cu bunele și relele ei. E cea mai credibilă narațiune a României ca stat pe care o cunosc; iar dintre foarte puținii noștri intelectuali publici, Ioan Stanomir, prin calitățile lui superlative (deopotrivă academice și morale), era și chemat, și dator să o pună în operă.“ —RADU VANCU

 

„Cu ocazia Centenarului, Ioan Stanomir oferă cititorilor un inventar al patologiilor din politica şi societatea românească actuală. Cu luciditate, autorul creionează drama spaţiului public autohton, o lume bombardată cu discursuri şi apeluri patriotarde care deturnează atenţia opiniei publice de la chestiunile presante. Teze ale istoriografiei naţional-staliniste din timpurile lui N. Ceauşescu sunt reciclate şi adaptate zilelor noastre, iar teme precum tradiţia şi identitatea sunt instrumentalizate politic de către o castă guvernantă nedemnă. Rezultă de aici imaginea unui Centenar ratat, mânjit de o crasă lipsă de adecvare, de ipocrizie şi populism etnocratic. Cartea lui Ioan Stanomir este un strigăt de durere al unui intelectual public şi spectator angajat, căruia îi pasă de problemele cetăţii şi care nu admite să tacă atunci când adevărul şi bunul-simţ sunt strivite. Pentru a contracara maladiile cultural-politice de azi, autorul a ales să schiţeze istoria ultimului secol, selectând luminile şi umbrele, cu speranţa că lecţiile trecutului ar putea servi acelora care sunt dispuşi să le asculte.“ — CRISTIAN VASILE

Despre Ioan Stanomir

IOAN STANOMIR este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017), La Centenar: Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând revoluția: Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: La Centenar
  • Subtitlu: Recitind secolul României Mari
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 208
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6229-3
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Ioan Stanomir

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact