Lumea secretă a nomenclaturii

Vladimir Tismăneanu

Lumea secretă a nomenclaturii

Amintiri, dezvăluiri, portrete

Humanitas, Memorialistică & Diaristică / Colectia: Ebook

Embed:

EBOOK – EPUB / PDF

„Ştim foarte puţin despre acel grup social şi, dacă vreţi, chiar cultural numit nomenclatura comunistă. Era vorba de o societate cvasisecretă, cu riturile, codurile, simbolurile, nostalgiile şi, nu mai puţin important, privilegiile sale.
Cartea de faţă nu este o lucrare sociologică de tip tradiţional, cu analize de cauze, dinamici şi efecte. Este vorba aici de propriile mele experienţe în interiorul unui grup pe care am ajuns să-l cunosc, îndrăznesc să cred, foarte bine. Un microcosm politic şi psihologic, numit de mine cândva micul Bizanţ roşu. Cititorul, pe care-l invit să mă însoţească în acest voiaj într-o lume stinsă, dar ale cărei ramificaţii rămân atât de prezente, va găsi în carte deopotrivă recuperări istorice, demitizări politologice, secvenţe portretistice, un efort de explicaţie şi o mărturisire.
Nu alegem în ce mediu social şi intelectual ne naştem. Este un dat ontologic pe care ţi-l asumi şi la care te raportezi, pe cât posibil, cu sinceritate, onestitate şi realism. Eu m-am născut într-o familie a stângii marxiste. Aşa cum un credincios se consideră catolic, protestant, ortodox, musulman, părinţii mei se considerau marxişti. A-i întreba ce religie au, a le atribui o apartenenţă etnică ar fi fost în ochii lor o desfigurare a identităţii...“ (Vladimir TISMĂNEANU)

Info
Vladimir Tismăneanu
Detalii produs
Vladimir Tismăneanu
Vladimir Tismăneanu

VLADIMIR TISMĂNEANU (n. 4 iulie 1951, Brașov) a studiat sociologia și și-a susținut în 1980 doctoratul în filozofie la Universitatea din București cu o teză despre teoria critică a Școlii de la Frankfurt. A părăsit România în septembrie 1981 și a locuit un timp la Paris și la Caracas. Din septembrie 1982 trăiește în Statele Unite.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.