Daca acceptam ca sportul e cultura fizica, el trebuie slujit de oameni -- sportivi si cronicari -- care stiu sa-l pretuiasca. Caci sportul nu inseamna doar fuga dupa minge sau medalii. El aduna si redistribuie valori, patimi, credinte, conjuncturi istorice si probe de solidaritate. Emotia faptului sportiv trece dincolo de scor, peluza si articolul din ziar. Exact asta spune Traian Ungureanu in Manifestul fotbalist. Cine vede in sport doar goana bezmetica dupa lauri cade in prizonieratul aparentelor. In schimb, cine patrunde in esenta fenomenului stie ca memoria adevarata a sportului trebuie mobilata altfel. Si mai e ceva. Sportul are nevoie nu doar de rapsozi priceputi, ci si de paznici fideli, mai ales astazi, cand pornirile dictatoriale ale sponsorilor, mizele financiare enorme si scurtaturile necinstite (doping, trucari de meciuri etc.) sunt atat de dese. In Traian Ungureanu sportul gaseste un prieten atent, disponibil si talentat, care ii descrie la fel de convingator frumusetea si pericolele care il pandesc.