„Hadrian spune ca moare cu ochii deschisi. Trebuie sa te gandesti cu bunavointa la propria-ti moarte, chiar daca ai o anumita retinere instinctiva in a o face. Si apoi cine stie? Poate vom fi intampinati de unele amintiri ca de niste ingeri. Dar ce-as voi eu sa revad? Poate zambilele de la Mont-Noir sau violetele din Connecticut, primavara; un cimitir in Elvetia, coplesit de trandafiri, un altul sub zapada, printre mestecenii albi, si inca altele al caror loc nici macar nu-l cunosc, ceea ce in fond n-are nici o importanta. Capul Sunion la apusul soarelui; Olimpia la vremea amiezei; o sosire in zori la Sagesta calare, pe carari pustii si pietroase, mirosind a cimbru. O plimbare la Versailles intr-o dupa-amiaza innorata; sau ziua aceea, la Corbridge, in Northumberland, cand, culcata pe locul unor sapaturi arheologice napadite de ierburi, m-am lasat, rabdatoare, patrunsa de ploaie ca osemintele mortilor romani...“

Marguerite Yourcenar
traducere de Mihai Gramatopol