Acest text, redactat de Heidegger in anul 1940, reprezinta forma concentrata a interpretarilor sale la Nietzsche. Putem urmari aici incercarea lui Heidegger de a realiza, intr-o maniera proprie, o definitiva „depasire a metafizicii“. Nu e vorba, prin urmare, doar de o confruntare cu metafizica lui Nietzsche, ci de o confruntare cu metafizica in genere, care, pentru Heidegger, nu reprezinta decat o epoca anume din vasta „istorie a fiintei“. Chipul acestei epoci capata trasaturi extreme si se lasa cel mai bine privit in opera lui Nietzsche, a „ultimului metafizician“. Constructia impecabila si inaintarea riguroasa a argumentatiei amintesc aici de filozofia de tinerete a lui Heidegger, pe cand densitatea neobisnuita a acestui text ne introduce in „aerul tare“ al filozofiei heideggeriene tarzii.
Traducere din germana de Ionel Zamfir si Catalin Cioaba