Închide Close
Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal

Editura Humanitas

Sega, Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal

Amintiri

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Namaste.Un roman de aventuri spirituale în Nepal continuă povestea călătoriei lui Sega începută în Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India.

După cele trei luni petrecute în ashramul lui Osho din Pune, Sega îşi ia zborul spre Himalaya şi aterizează la Kathmandu, fără să-şi fi propus să cucerească Everestul ori să-l întâlnească pe Yeti, ci să-şi prelungească viza pentru India, să urmeze un curs de Vipassana în izolare şi să facă o vizită la Lumbini, unde s-a născut Siddhartha Gautama, cel care a devenit Buddha. Ca să-şi încerce puterile, nu recurge la rezervări prin internet şi nici la ghiduri turistice sau persoane de contact, lăsându-se cu totul la voia întâmplării. Ceea ce îl va costa, desigur... Soarta îi scoate în cale personaje dintre cele mai stranii, precum monstrul din Lumbini, deghizat într-un sadhu, fraţii Devkota care îl momesc în excursii pe care nu şi le-a dorit niciodată, Ana, frumoasa rusoaică şi Igor, prietenul ei psihopat, sau Lama, ghidul nebun care îl duce în Shangri-La, locul ascuns în inima munţilor. De la rafting pe râul Trisuli la călărit elefanţi prin junglă, de la căluşarii din Sauraha la Sarangkot, locul de unde se vede Annapurna în toată splendoarea, din Thamel şi până la Kapilavastu, palatul prinţului Siddhartha, din Centrul Dharmashringa, unde meditează 10 zile în izolare, până în arestul politiei, unde petrece o noapte după gratii, Sega are parte de tot felul de peripeţii care îl schimbă pentru totdeauna, revelându-i sensuri din ce în ce mai adânci ale salutului Namaste şi îndepărtându-l de toate ca să-l aducă mai aproape de sine însuşi.

Namaste e un salut indian folosit şi în Nepal, însoţit de o înclinare uşoară a corpului, cu palmele împreunate în dreptul inimii.

Despre Sega

SEGA – Octavian Segărceanu pe numele lui adevărat – s-a născut în 1971, la Braşov. Deşi scrisul îl atrage din copilărie, ajunge să publice abia după 1990 mici crochiuri în Gazeta de Transilvania. După absolvirea Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti, se angajează copywriter în publicitate, unde rămâne vreme de şapte ani, pentru ca apoi să se reorienteze spre regia de reclame. Cinci ani mai târziu, dându-şi seama că îi scapă tocmai regia propriei vieţi, pleacă pe Muntele Athos în căutarea a ceea ce nu găseşte în el însuşi. Fiindcă o sumedenie de întrebări îi rămân în continuare fără răspuns, pe 11 iunie 2008, Sega porneşte spre India să-şi afle propriul adevăr. Vreme de un an, care ar putea fi considerat iniţiatic, paşii îl poartă de la ashramul lui Osho din Pune până în locul naşterii lui Buddha, în Nepal, din nordul tibetan al Indiei şi până în sudul ei dogoritor. Prima carte a lui Sega, Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India (Humanitas, 2012), surprinde prima parte a fascinantei şi, deopotrivă, terifiantei sale călătorii pe tărâmurile de la capătul pământului. Namaste.Un roman de aventuri spirituale în Nepal (Humanitas, 2013) reia firul poveştii de acolo de unde a întrupt-o autorul în volumul anterior. | sega-namaste.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal
  • Subtitlu: Amintiri
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4089-9-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Sega

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact