Închide Close
Noul, o veche poveste

Editura Humanitas

Andrei Cornea, Noul, o veche poveste

Din categoriile filozofie, eseistică

În colecția Seria de autor Andrei Cornea

"Un gand mai adanc subintinde intotdeauna eseurile pe care Andrei Cornea le scrie pe diverse teme de istoria filozofiei, dupa cum se poate vedea din cateva carti care reunesc asemenea texte aparent disparate ("De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis" sau "Cand Socrate nu are dreptate"). Cartea de fata nu face exceptie: ea exploreaza, programatic am putea spune, strategiile pe care le adopta ganditorii, dintotdeauna si de pretutindeni, pentru a-si impune ideile in lumea si in mintea oamenilor, ca si pentru a le face acceptate ca atare. Pentru Andrei Cornea, "personajele" cartii – Platon si Iosia, Plotin si Leibniz, Porfir si Umberto Eco, Nietzsche si Socrate – mizeaza pe demersuri asemanatoare care isi raspund peste veacuri, conturand unitatea fundamentala a neamului omenesc.

Opozitia dintre reformisti si traditionalisti, ca si aceea dintre revolutie si restauratie, vazute ca scopuri ultime, nu e chiar atat de clara si de elementara cum s-a impus ea ideologilor, politicienilor si jurnalistilor de tot felul in ultimele doua secole. Credem, asadar, ca merita sa fie incercata denuntarea antitezei simpliste revolutie-restauratie, ori progres-traditie, fie si numai pentru a scoate gandirea din lenevie si dihotomie simplista. Nu pretindem, fireste, ca vom putea analiza totalitatea, sau chiar majoritatea situatiilor de utilizare novatoare a traditiilor. Nici nu vom incerca. Nu pretindem ca vom intelege complexitatea circumstantelor prin care reactionarii devin revolutionari si invers. Ne va lipsi, pesemne, metoda adecvata. Dar mi se pare important a verifica chiar si asa temeiurile discutabile ale antitezei conservator-reformist, sau revolutionar-traditionalist, care a capatat atatea marcaje ideologice in epoca noastra. Demersul mi se pare cu atat mai util cu cat aceasta epoca pare sa considere tot mai mult si mai nechibzuit ca traditia, oricare ar fi ea, e dispensabila si ca noul absolut e cu putinta." (Andrei Cornea)

Despre Andrei Cornea

ANDREI CORNEA s‑a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980). Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976–1987). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 şi 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al‑George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti. Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport‑Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano‑bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998; Spandugino, 2022); Platon: Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010); Realitatea şi umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila făptură a libertăţii (Humanitas, 2014; tr. germ., New Academic Press, 2018); Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia (Humanitas, 2015); Epicur și epicureismul antic (Humanitas & Editura Universității „Al.I. Cuza“, 2016); Lanțul de aur (Humanitas, 2017); Amintiri din epoca lui Bibi: O post‑utopie (Humanitas, 2019), Excepția (Humanitas, 2021). Traduceri: Platon (RepublicaPhilebos, Theaitetos, Opera integrală, vol. I–III), Aristotel (Metafizica, Despre generare şi nimicire), Plotin (Opere I–III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belşugul), Epicur.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Noul, o veche poveste
  • An apariție: 2008
  • Ediție: I
  • Pagini: 250
  • Format: 13 x 20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1995-2
  • ISBN-10: 978-973-50-1995-2
  • Preț: 32 lei
  • Colecție: Seria de autor Andrei Cornea
  • Domeniu: filozofie, eseistică
  • Autor: Andrei Cornea
  • Grafica: Mardare Dragomirescu Ioana
  • Redactare: Vlad Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact