Închide Close

Editura Humanitas

Ian Stewart, Numerele naturii

Ireala realitate a imaginaţiei matematice

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

De ce multe flori au cinci sau opt petale, dar foarte puţine şase sau şapte? De ce fulgii de zăpadă au o simetrie hexagonală? De ce tigrii au dungi, dar leoparzii pete? Formele şi frumuseţile lumii naturale i-au inspirat mereu deopotrivă pe artişti şi pe savanţi. Viziunea despre locul nostru în univers reflectă înţelegerea la care am ajuns privind formele şi structurile din natură. Intelectul uman şi cultura au inventat un sistem de raţionamente care ne permite să recunoaştem, să clasificăm şi să folosim formele: matematica. Numerele naturii vă înzestrează cu ochii matematicianului. După această călătorie prin matematică veţi privi altfel lumea.

„Eu văd acest proiect ca pe un năvod aruncat peste lume. Recolta va fi următoarea generaţie de gânditori şi oameni de ştiinţă ai planetei noastre.“ (Daniel C.Dennett)

Despre Ian Stewart

IAN STEWART (n. 1945), membru al Societăţii Regale din Marea Britanie, profesor la Universitatea din Warwick şi autor a peste 170 de articole de cercetare, este unul dintre matematicienii care s-au adresat constant publicului larg, fiind răsplătit cu Medalia Faraday şi cu Medalia de Aur a Institutului de Matematică pentru cele peste douăzeci de cărţi de popularizare a ştiinţei. Dintre lucrările lui Ian Stewart, la Editura Humanitas au apărut Numerele naturii, De ce frumuseţea este adevărul şi Îmblânzirea infinitului. | freespace.virgin.net/ianstewart.joat/index.htm

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Numerele naturii
  • Subtitlu: Ireala realitate a imaginaţiei matematice
  • An apariție: 2011
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 180
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3168-8
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Ian Stewart
  • Traducere: Stratan Gheorghe

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact