Închide Close
Opere II

Editura Humanitas

Søren Kierkegaard, Opere II

Sau-sau, partea a II-a

Din categoriile filozofie

În colecția Seria de autor Søren Kierkegaard

Un fragment de viaţă editat de Victor EremitaPartea a doua, cuprinzând Hârtiile lui B, Scrisori către A

Al doilea volum din Sau-sau (1843) de Søren Kierkegaard, care apare pentru prima oară în forma sa integrală în limba română, în traducere după ediţia critică daneză, înfăţişează modul etic de raportare la viaţă, dincolo de care transpare însă şi cel religios. Punctele de vedere exprimate în acest volum reprezintă replicile autorului pseudonim B (asesorul Wilhelm) la afirmaţiile privind modul de viaţă estetic ale autorului pseudonim A. În centru se află ideea de continuitate: atât continuitatea în iubire, cât şi cea faţă de propriul sine, eticul fiind determinat de importanţa alegerii. Pentru omul etic, alegerea de sine nu poate fi un simplu gest intelectual şi cognitiv, ci trebuie să fie concretă, socială, interpersonală, raportată la soţie şi copii. Lumea finită, temporală este considerată cel mai mare dar al graţiei divine, extraordinar fiind omul care trăieşte într-un mod extraordinar viaţa obişnuită.Textele cuprinse în acest volum, Valabilitatea estetică a căsătoriei, Echilibrul între estetic şi etic în formarea personalităţii şi Ultimatum (împreună cu Edificarea cuprinsă în gândul că faţă de Dumnezeu nu avem niciodată dreptate), reunesc cu strălucire speculaţia filozofică, profunzimea gândirii teologice, umorul şi fineţea psihologică. (Ana-Stanca TABARASI)

Despre Søren Kierkegaard

SØREN KIERKEGAARD (5 mai 1813, Copenhaga – 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a studiat teologie şi filozofie la universităţile din Copenhaga şi Berlin, absolvind-o pe cea dintâi în 1841 cu o teză despre ironia socratică şi cea romantică. După articole politice şi culturale în presa daneză, debutează în volum cu eseul Din hârtiile unuia încă viu (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen. Despărţirea de logodnica sa Regine Olsen prilejuieşte scrierea cărţii care îi conferă celebritate, Sau-sau (1843). Urmează aproape 40 de volume semnate cu pseudonime sau numele propriu, cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură şi religie, care evidenţiază primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea de a „închide" fenomenul vieţii în categorii abstracte şi explicative. În ultima parte a vieţii stârneşte senzaţie cu polemica sa împotriva autorităţilor bisericeşti daneze, cărora le reproşa superficializarea creştinismului. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, fiind sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin, pentru psihologia şi literatura modernităţii.

Opere principale: Om Begrebet Ironi med stadigt Hensyn til Socrates (Despre conceptul de ironie, cu permanentă referire la Socrate), 1841; Frygt og Bæven (Frică şi cutremur), 1843; Gjentagelsen (Repetiţia), 1843; Philosophiske Smuler eller En Smule Philosophi (Fărâme filozofice sau O fărâmă de filozofie), 1844; Begrebet Angest (Conceptul de angoasă), 1844; Stadier paa Livets Vei (Stadii pe drumul vieţii), 1845; Afsluttende uvidenskabelig Efterskrift (Post-scriptum neştiinţific, concluziv), 1846; Kjerlighedens Gjerninger (Faptele iubirii), 1847; Opbyggelige Taler (Discursuri edificatoare), 1845-1850; Sygdommen til Døden (Boala de moarte), 1849; Bogen om Adler (Cartea despre Adler), 1846-1847.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Opere II
  • Subtitlu: Sau-sau, partea a II-a
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 432
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2479-6
  • Colecție: Seria de autor Søren Kierkegaard
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Søren Kierkegaard
  • Postfaţă: Ana-Stanca Tabarasi
  • Traducere şi note: Ana-Stanca Tabarasi

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact