Închide Close

Editura Humanitas

Keith Devlin, Partida neterminată

Pascal, Fermat şi scrisoarea din secolul al XVII-lea care a creat lumea modernă

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Să presupunem că doi oameni pariază pe aruncarea unei monede, stabilind că potul îi revine celui care câştigă trei aruncări din cinci. Dacă partida se întrerupe când unul din jucători conduce cu doi la unu, cum trebuie împărţit potul? Această problemă i-a pus-o, în secolul al XVII-lea, un cavaler francez lui Blaise Pascal. La rândul lui, Pascal i-a prezentat problema lui Fermat, iar din schimbul de scrisori dintre cei doi mari matematicieni s-a născut teoria probabilităţilor. Era pentru prima dată când oamenii puteau afla ceva despre viitor – care până atunci se credea că ţine în întregime fie de destin, fie de hazard.

Matematicianul Keith Devlin de la Universitatea Stanford a acceptat provocarea de a scrie despre documentul matematic care a marcat cel mai puternic istoria omenirii – iar el a ales una din scrisorile lui Pascal către Fermat. Partida neterminată e o pasionantă introducere în teoria probabilităţilor, care ne ajută să înţelegem cum se estimează, de pildă, riscul unui atac terorist sau şansa de a câştiga la bursă, dar, mai cu seamă, ne explică cel mai mare salt făcut de gândirea umană: dobândirea capacităţii de a privi spre viitor.

Despre Keith Devlin

KEITH DEVLIN este cercetător principal şi director executiv la Centrul pentru studiul limbajului şi informaţiei de la Universitatea Stanford şi profesor de matematică la aceeaşi universitate. În afara celor peste 75 de articole de specialitate, Devlin a scris numeroase cărţi adresate publicului larg, între care Mathematics: The Science of Patterns, The Math Gene, The Math Instinct.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Partida neterminată
  • Subtitlu: Pascal, Fermat şi scrisoarea din secolul al XVII-lea care a creat lumea modernă
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 164
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2682-0
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Keith Devlin
  • Traducere: Anca Florescu-Mitchell

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact