Închide Close

Editura Humanitas

Louis Basset, Războiul unui slujitor devotat

Jurnalul inedit al secretarului particular al regelui Ferdinand I, 23 august 1916–3 mai 1921

Traducere din franceză, studiu introductiv și note de Alina Pavelescu

 

„Răul de care a suferit România e încă prezent, cerându-şi vindecarea de la orbi şi de la surzi.“ – LOUIS BASSET, mai 1920

 

„Avem de-a face cu un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România. Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de valorile morale.“ – ALINA PAVELESCU

 

Fotografia de pe copertă: placheta aniversară dăruită lui Louis Basset de subordonaţii săi, angajaţii administraţiei Casei Regale, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate (Muzeul Naţional de Istorie a României)

Despre Louis Basset

LOUIS BASSET (1846–1931), absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității din Neuchâtel, a intrat în slujba domnitorului Carol I în anul 1869. A fost secretarul particular al regilor Carol I și Ferdinand, precum și administrator al Casei Regale vreme de mai bine de 60 de ani. Carol II, reîntors din exil la 6 iunie 1930, l-a păstrat pe Basset în funcţia sa administrativă. Cu câteva zile înainte de intrarea României în război, Basset, germanofil convins, este trimis în misiune în străinătate de regele Ferdinand, care voia să-l îndepărteze astfel de o posibilă primejdie în țară. Până spre finalul anului 1919, Louis Basset locuiește în Elveția și înregistrează în jurnal evoluția conflagrației, cu numeroase detalii din presa vremii, fie ea neutră, antantistă sau susținătoare a Puterilor Centrale, precum și mărturii sau portrete ale celor cu care s-a intersectat, oameni politici, diplomați sau personalități din România. La întoarcerea în țară, după mai bine de trei ani, Basset își reia sarcinile pe lângă Casa Regală; în paginile de jurnal din acea perioadă transpar eforturile intense, politice, juridice, administrative, de refacere a țării după război. Jurnalul se încheie brusc, în toiul dezbaterilor legate de reforma administrativă din primăvara anului 1921.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Războiul unui slujitor devotat
  • Subtitlu: Jurnalul inedit al secretarului particular al regelui Ferdinand I, 23 august 1916–3 mai 1921
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 440
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6416-7
  • Colecție: Seria Vintage/Centenar
  • Domeniu: istorie, memorialistică & diaristică
  • Autor: Louis Basset
  • Studiu introductiv: Alina Pavelescu
  • Traducere şi note: Alina Pavelescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact