Sărbătoarea neînsemnătăţii

Milan Kundera

Sărbătoarea neînsemnătăţii

Humanitas, Literatură / Colectia: Seria de autor Milan Kundera

Embed:
Pret: 21.19

Sărbătoarea neînsemnătăţii e un roman însemnat, care adună laolaltă teme esenţiale din scrisul lui Kundera, dar, atenţie, cu schimbări neaşteptate de perspectivă (nu rataţi motivul femininului, uluitor!). Filtrând la maximum viaţa, ajunge la ultima ei consecinţă: jocul neînsemnătăţii. Într-o epocă serioasă, ca a noastră, care a pierdut undeva, pe drum, râsul, revin în scenă neseriozitatea, comedia detaliilor, absurdul, inexplicabilul şi gluma. Acestea se intersectează atât în Istoria mare (Stalin, Kalinin, Hruşciov), cât şi în istoriile de zi cu zi ale Parisului, la 60 de ani după moartea lui Stalin. Metafora care se deschide în carte şi uneori, dilatată, înghite tot romanul este teatrul de păpuşi. Pentru cititorul român, o vibraţie din piesele lui Ionesco e perceptibilă în timbrul acestei cărţi: o împăcare a comediei cu tragedia, a neseriozităţii cu gravitatea, a disperării cu buna dispoziţie. Nu pare un roman scris ca să-i măgulească pe contemporanii noştri. Pare scris ca să te pună pe gânduri, amuzându-te. Ceea ce, oricum, ar trebui să ne măgulească." (Ioana PÂRVULESCU)

  Citeşte câteva pagini

Info
Milan Kundera
Detalii produs
Milan Kundera
Milan Kundera

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.