Închide Close

Editura Humanitas

Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

Spre deosebire de Orwell, ale carui intuitii au fost contemporane cu evenimentele, marchizul de Custine a fost un vizionar care a prevestit, cu tulburatoare exactitate, desi cu aproape un secol inainte, revolutia bolsevica si devastarea Europei de catre despotismul nascut in Rasarit. Autor memorabil atat prin precizia intuitiilor, cat si prin acel simt unic pentru „faptul divers atroce“, apt sa caracterizeze o lume altfel greu de imaginat, marchizul de Custine reveleaza nu pur si simplu o realitate istorica, trecatoare, ci doua tragice si eterne ipostaze umane: aceea a victimei care isi adora calaul, supunandu-se de bunavoie torturii, si aceea a carmuitorului tortionar care transforma propria tara intr-un infern arbitrar. Cu privirea atenta la detaliul pitoresc si cu un farmec literar aparte, de Custine reveleaza perenitatea unui univers monstruos, fata de care autoritarismul tarist si totalitarismul bolsevic nu au fost decat doua masti asezate pe acelasi chip... traducere de Irina Negrea
Despre Marchizul de Custine
Astolphe Louis Leonor, marchiz de Custine, s-a nascut la 18 martie 1790 la castelul Niderviller din Lorena. (Tatal sau, Armand, va fi executat in 1794, iar mama sa, Delphine, va cunoaste inchisorile tinerei republici). Casatorit in 1821 cu Leontine de Saint-Simon de Courtomer, care nu avea decat optsprezece ani, in ciuda unui inceput de casnicie fericit si a nasterii unui fiu, marchizul va fugi in Anglia pentru a consuma o idila. Moartea sotiei sale, in 1823, si a micului sau fiu, in 1826, ii vor adanci criza. Personaj complex, sanctionandu-si propriile moravuri, marchizul de Custine va incerca sa se rascumpere prin scris. Cele patru romane publicate – Aloys ou le religieux du Mont-Saint-Bernard (1827), Le Monde comme il est (1835), Eihel (1835) si Romuald ou la Vocation (1848) - ca si piesa de teatru Beatrice Cenci nu se vor bucura insa de succes. Dornic de recunoasterea lumii literare, marchizul va juca rolul unui Mecena al vremii sale, la ale carui festinuri se vor intilni Hugo si Lamartine, Balzac si Stendhal, George Sand si Baudelaire. Va dobandi insa aprecierea numai dupa ce isi va fi descoperit adevarata vocatie, aceea de calator si autor al unor exceptionale documente umane inspirate de peregrinarile sale: L'Espagne sous Ferdinand VII (1838) si, mai ales, Lettres de Russie (1843), aceasta din urma bucurandu-se de un succes urias nu numai in Franta (cinci editii in unsprezece ani), ci in intreaga Europa, fiind imediat recunoscuta drept „cea mai inteligenta carte despre Rusia scrisa de un strain“. Marchizul de Custine se stinge din viata in 1858.
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Scrisori din Rusia
  • An apariție: 1993
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 396
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-28-0386-x
  • ISBN-10: 973-28-0386-x
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Marchizul de Custine

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact