„Daca pe pamantul romanesc ar creste o planta hranitoare ce nu se gaseste in alte parti, ar trebui sa dam socoteala de ea. Daca in vorbirea noastra s-au ivit cuvinte si intelesuri ce pot imbogati gandul omului, dar nu au aparut in vorbirea si cugetul altora, suntem de asemenea datori sa dam socoteala de ele.


Un astfel de cuvant este «intru»; un asemenea inteles ne pare a fi cel al fiintei. In fapt, intelesul deosebit al fiintei, la noi, este poate lucrarea intelesurilor deosebite ale lui «intru», care a venit sa exprime fiinta dinauntru parca, sugerand ca a fi inseamna «a fi intru ceva», adica a fi in si nu pe deplin in ceva, a se odihni dar a si nazui, a se inchide dar si a se deschide. Fiinta a fost astfel scoasa din incremenire si s-a clatinat. Dar daca nu s-ar clatina, ar fi cu adevarat? Ce fel de fiinta este aceea in care nu e loc pentru nici o vibratie si nici o devenire?“

C. Noica