Închide Close

Editura Humanitas

Claire Gillman, Suntem chit!

Trei sute de reţete ale răzbunării

Din categoriile umor

În colecția Râsul lumii

Cu degetul la tâmplă, gânditorii de bodegă definesc răzbunarea în mărunte explozii neuronale. Pentru unii, ea e neapărat arma prostului, adică dovada inferiorităţii flagrante. Pentru alţii, dedulciţi la metafore culinare, revanşa e văzută drept o delicatesă care se serveşte rece. Dorinţa de-a fi chit prinde cheag în copilărie şi nu ne dă pace nici când avem impresia că suntem maturi, copţi la minte şi stăpâni pe situaţie. Claire Gillman adună în acest volum câteva sute de exemple în care diverşi păţiţi au pus la cale represalii după cum s-au priceput. Resentimentul surd, furia greu de îmblânzit şi ranchiuna frustă sunt materia primă care, prelucrată cum trebuie, poate să producă giuvaieruri pe placul semenilor noştri vindicativi. În fond, asta e şi reţeta prescrisă de Robert Kennedy, fost Procuror General al SUA: „Nu te enerva. Răzbună-te!“

Despre Claire Gillman

CLAIRE GILLMAN este scriitoare, ziaristă şi deţinătoare de rubrici în diverse emisiuni radiofonice din Anglia. Gillman are capacitatea de a schimba nu doar registrul de exprimare, ci şi subiectele tratate. Ea scrie şi vorbeşte cu egală pricepere despre relaţiile dintre părinţi şi copii, sănătate, călătorii şi feminism. Este autoarea a şase cărţi pentru copii, sub pseudonimul Rory Storm. Editor la Health & Fitness şi Girl About Town şi colaborator la The Times, Claire Gillman debutează în volum cu PARA: Inside the Parachute Regiment. Cartea care-o impune în atenţia publicului este You and Your Ageing Parent: How to Balance Their Needs and Yours. Revenge is Sweet (Suntem chit! Trei sute de reţete ale răzbunării) propune o privire amuzată şi amuzantă asupra felului cum înţeleg oamenii să-şi facă dreptate singuri şi totodată să se răcorească.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Suntem chit!
  • Subtitlu: Trei sute de reţete ale răzbunării
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 220
  • Format: 13x20
  • ISBN: 978-973-50-2771-1
  • Colecție: Râsul lumii
  • Domeniu: umor
  • Autor: Claire Gillman

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact