Închide Close

Editura Humanitas

Francis Bacon, Sylva Sylvarum sau O istorie naturală în zece centurii

În colecția în afara colecţiilor

Volum coordonat de Dana JalobeanuTraducere și note de Dana Jalobeanu, Claudia Dumitru, Doina-Cristina Rusu, Oana Matei, Grigore VidaStudiu introductiv de Dana Jalobeanu

„Cu acest volum, publicat postum în 1626, începe un tip de cercetare a naturii în care omul contemporan poate recunoaște elemente ale științei moderne. În același timp, Francis Bacon ne vorbește aici de alchimie, astrologie și magie naturală, de medicamente miraculoase, prelungirea vieții și posibilitatea de a produce animale și plante nemaivăzute. Sylva Sylvarum face parte din marele proiect baconian de a înzestra știința cu o poveste: agregare de sensuri și scenariu iniþiatic, special construite pentru a lua în stăpânire imaginația cititorului, trezind curiozitatea, entuziasmul și emulația, dar și dorința de a «intra în poveste», de a deveni parte a scenariului căutării și descoperirii de-a lungul căruia se naște cunoașterea.“ (Dana Jalobeanu)

Ilustrația copertei: Detalii din frontispiciul lucrării Sylva Sylvarum (1626) de Francis Bacon.

Despre Francis Bacon

FRANCIS BACON (1561-1626), filozof, jurist, om politic cu o activitate de 30 de ani în Camera Comunelor (mai întâi) și Camera Lorzilor (din 1620), consilier privat la două curți şi lord cancelar al Angliei, a fost unul dintre întemeietorii modernității europene. Proiectele sale de reformă filozofică, științifică și juridică au modelat decisiv Anglia secolelor XVII-XIX (ca și o bună parte a Europei moderne). În același timp (și poate tocmai de aceea), puțini gânditori ai modernității au avut parte de o receptare atât de eterogenă precum Francis Bacon. Ridicat în slăvi ca primul dintre moderni și ctitor al gândirii științifice moderne, a fost în același timp criticat pentru lipsa unui sistem, pentru caracterul fragmentar și retoric al scrierilor sale sau pentru susținerea unor idei care au devenit, pe rând, mituri și marote ale modernității europene. O gândire enciclopedică și originală, dublată de un remarcabil talent literar, a făcut ca scrierile baconiene să înspire mişcări intelectuale precum marile proiecte de reformă religioasă și socială din Anglia anilor 1640-1660, înființarea primelor academii științifice în Anglia și în Franța, Iluminismul francez sau proiectul unei științe universale de tip inductiv.

Opere principale: Essays (1597), The Two Bookes of Francis Bacon of the Proficience and Advancement of Learning (1605), De sapientia veterum (1609), Novum organum (1620), Historia naturalis et experimentalis ad condendam philosophiam (1622), De augmentis scientiarum (1623), Apophthegms new and old (1624), Sylva Sylvarum. New Atlantis (1626-1627).

 

Paul van Somer, Portretul lui Francis Bacon, 1617; colecția Palatului Łazienkowski, Varșovia

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Sylva Sylvarum sau O istorie naturală în zece centurii
  • An apariție: 2017
  • Pagini: 800
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5519-6
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Francis Bacon

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact