Închide Close
Traiesc din nou

Editura Humanitas

Ileana, principesă de România, Traiesc din nou

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Casa regală

Volumul de memorii al principesei Ileana, fiica regelui Ferdinand si sora lui Carol II, este o evocare plina de farmec a principalelor momente din viata autoarei. Pe fundalul evenimentelor tulburi care au marcat Romania in perioada celui de-al doilea razboi mondial, principesa Ileana, devenita mai tarziu maica Alexandra, desfasoara, in calitate de sora medicala, o ampla activitate umanitara, care incepe in Austria si continua in Romania, din 1944 si pana in momentul expulzarii din tara a familiei regale.

Despre Ileana, principesă de România

Alteţa sa regală Ileana, principesă de România, s-a născut la Bucureşti în 1908, fiică a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. A făcut studii în Marea Britanie. S-a căsătorit în 1931, la Sinaia, cu arhiducele Anton al Austriei. A locuit în Austria şi în România până în 1947 – când a însoţit familia regală în exil –, apoi în Statele Unite ale Americii. S-a călugărit sub numele de „maica Alexandra“ şi a devenit stareţa a mănăstirii „Schimbarea la faţă“ din Elwood City, Pennsylvania. S-a stins din viaţă în 1991.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Traiesc din nou
  • An apariție: 2005
  • Ediție: Editia a II-a
  • Pagini: 412
  • Format: 13X20 cm
  • ISBN: 973-50-1026-7
  • ISBN-10: 973-50-1026-7
  • Colecție: Casa regală
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Ileana, principesă de România
  • Prefaţă: Alexandru Paleologu
  • Traducere: Agra Baroti-Gheorghe

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact