Închide Close

Editura Humanitas

Justina Irimia, Ultimul tango la Buenos Aires

O metropolă exotică pe înţelesul tuturor

„E o şansă ca cineva care are inteligenţă, spirit de observaţie, bucuria descoperirii şi verva povestirii să te ia ca însoţitor într-o călătorie pe care n-ai făcut-o şi pe care, poate, n-ai s-o faci niciodată. Acesta e cazul Justinei Irimia şi al cărţii ei pline de parfumurile stranietăţii. Căci Buenos Aires este capitala unui soi de exil al Europei pe continentul Americii Latine. Şi cum numai un mare exilat îşi scrutează neobosit condiţia în speranţa că va înţelege, odată şi odată, ce e cu el, cartea Ultimul tango la Buenos Aires vă invită să faceţi aventura unei lumi narcisiace, care-şi trăieşte patetic dislocările, o lume care, cum spune autoarea, «se adoră şi se critică permanent».“ (Gabriel LIICEANU)

Despre Justina Irimia

JUSTINA IRIMIA s-a născut la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. A studiat, timp de un semestru, la Université Paris 12. Este expert în comunicare. A publicat articole în Revista 22, Observator Cultural, Adevărul, Contributors, LaPunkt, Marginaliaetc. A tradus pentru revista Secolul XX. A călătorit pe toate continentele, dar, dintre oraşele din cele 29 de ţări vizitate, doar Buenos Aires a convins-o că trebuie să scrie despre el şi să ajute o societate cunoscută în America Latină drept Parisul Sudului şi în Europa drept oraşul lui Borges şi al tangoului să se lase descoperită şi înţeleasă. În cei doi ani petrecuţi în capitala argentiniană a purtat discuţii atât cu sociologi, psihologi, istorici, jurnalişti, profesori şi filozofi, cât şi cu prieteni şi cunoscuţi, pentru a putea contura şi analiza etosul local.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ultimul tango la Buenos Aires
  • Subtitlu: O metropolă exotică pe înţelesul tuturor
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 172
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3498-6
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Justina Irimia

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact