Ion Valjan

Ion Al. Vasilescu – pseudonim literar VALJAN – (1881–1960) a fost avocat, dramaturg, memorialist, publicist şi om politic. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1903) şi şi-a dat doctoratul la Paris. A intrat în magistratură (1908–1914). Ulterior procesului Sotiriu–Cretzulescu (1915), cu care şi-a început cariera de avocat, a pledat în majoritatea marilor procese penale. Autor dramatic de succes de descendenţă caragialiană, apreciat de G. Călinescu, a publicat cinci comedii: Ce ştia satul... (1912) – considerată de E. Lovinescu poate cea mai bună comedie într-un act din literatura română –, Nodul gordian (1920), Lacrima (1920), O inspecţie (1941), Generaţia de sacrificiu (1933, 1936) – jucată cu mare succes până în zilele noastre. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (1923–1924) şi director general al teatrelor (1923–1926). A elaborat şi a susţinut în calitate de parlamentar noua Lege a teatrelor (cunoscută ca Legea Valjan) (1926). A colaborat la Sburătorul, Vremea (al cărei director literar şi artistic a și fost pentru scurt timp), Rampa etc. Ca om politic, a făcut parte din Partidul Naţional Liberal (1922–1930), aripa liberală georgistă (1930–1932), alăturându-se, în fruntea unui grup liberal independent, Cartelului electoral Iorga–Argetoianu (1932). Ca jurist, a contribuit la redactarea Legii asanării datoriilor agricole (1932), pe care a susţinut-o ca raportor în Parlament. Din 1932 a devenit membru marcant al Partidului Naţional Agrar al lui O. Goga, de care s-a despărţit în 1935, împotrivindu-se fuziunii PNA cu Liga Apărării Naţional-Creştine a lui A.C. Cuza. A publicat texte memorialistice şi evocări în reviste începând din 1921, dar a întrerupt această activitate în 1947, copleşit de arestarea fiului său Corneliu (Nelu) Valjan; aşa se explică faptul că memoriile sale se opresc la momentul Paradei Victoriei (noiembrie 1918). După război, a refuzat să intre în nou-înfiinţata Uniune a Scriitorilor şi să publice piese propagandistice; arestat (1950) şi implicat într-un proces politic „de înaltă trădare", fiind acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii, a fost condamnat la 15 ani de temniţă grea. Este autorul singurului spectacol teatral jucat într-o închisoare comunistă, Revista Piteşti '59, fapt consemnat de Ion Ioanid. A murit în detenţie.
Lucrări apărute postum: volumul antologic Teatru. Generaţia de sacrificiu, Bucureşti, Minerva, 1985 și Vremea, 1998; Cu glasul timpului. Amintiri, Bucureşti, Eminescu, 1987 și 1996; Humanitas, 2013; Trei crime celebre, Bucureşti, Garamond, 1994.




De acest autor:

1
Din filigrane şi surâsuri
Portrete suprapuse

„De multe ori am vorbit în viaţa mea, în felurite şi nenumărate împrejurări şi locuri. De astă dată sunt însă emoţionat. Simt inima cum se zbate în coşul pieptului. Când ajung în clipa în care trebuie să rog pe arhimandritul Galaction Cordun să-mi dea binecuvântarea, glasul mi-e aproape stins....detalii

580 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 52.02 lei

in libhumanitas.ro

2
Cu glasul timpului
Amintiri

EBOOK – EPUB / PDF

...detalii

0 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 22.93 lei

in libhumanitas.ro

3
Cu glasul timpului

„Când ai fost fermecat de oratoria lui Tache Ionescu, ţi-ai luat doctoratul în drept la Paris, ai luat aminte la pledoariile unor Dissescu, Arion, Danielopol, Toma Stelian, Vasile Lascăr, Xenopol, Delavrancea şi eşti prieten cu Panait Cerna, fireşte că năzbâtiile copilăreşti făcute pe malurile Borcei, cu lotci scufundate, crăpceni fabuloşi, lipoveni din Comorovca şi negustori ...detalii

384 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 37.57 lei

in libhumanitas.ro