James Salter

Făcând parte din familia Marilor Romancieri Americani, JAMES SALTER, pe numele său adevărat James Arnold Horowitz, s-a născut pe 10 iunie 1925 la Passaic, New Jersey. A crescut și a urmat școala în Manhattan, iar la dorința tatălui său s-a înscris la Academia Militară West Point, pe care a absolvit-o în 1945. A intrat în Armata Americană, unde a petrecut 12 ani, dintre care șase ca pilot de luptă, cu numeroase misiuni în Pacific, Europa, Coreea. În timpul Războiului din Coreea, a luat parte la peste 100 de misiuni de zbor. A părăsit armata după succesul primului său roman, The Hunters (1957), semnat James Salter, care a fost ecranizat în 1958. După apariția romanului The Arm of Flesh (1961; rescris sub titlul Cassada în 2000), și-a schimbat oficial numele în Salter. A continuat să publice romane: A Sport and a Pastime (1967), Light Years (1975), Solo Faces (1979), dar și proză scurtă: Dusk and Other Stories (1988), Last Night (2005) etc. Ultimul său roman, Tot ce este (All That Is; Humanitas Fiction, 2019), a apărut în 2013. În 1997 Salter a publicat volumul de amintiri Burning the Days. A murit pe 19 iunie 2015 la Sag Harbor, New York. Postum, i-au apărut două culegeri de articole și eseuri: The Art of Fiction (2016) și Don’t Save Anything (2017). Salter a scris scenariile originale ale unor filme devenite clasice, Downhill Racer (1969), cu Robert Redford în rolul principal, Three (1969), la care a semnat și regia, cu Charlotte Rampling în rolul principal, Threshold (1981), cu Donald Sutherland, dar și adaptări precum The Appointment (1969), cu Omar Sharif și Annouk Aimée. În 2000 a fost ales în American Academy of Arts and Letters. De-a lungul timpului, James Salter a primit numeroase distincții literare, între care menționăm: PEN/Faulkner Award, 1989, Rea Award for the Short Story, 2010, PEN/ Malamud Award, 2012, Windham-Campbell Literature Prize, 2013, Fitzgerald Award for Achievement in American Literature, 2014. Cărțile sale sunt traduse în peste 20 de țări.




De acest autor:

1
Tot ce este

Traducere şi note de Radu Paraschivescu

...detalii

312 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 37 lei

in libhumanitas.ro