Închide Close

Autori

Jon Krakauer

Jon Krakauer

JON KRAKAUER s-a născut în 1954 în Brookline, Massachusetts, și a crescut în Corvallis, Oregon, fiind încă din copilărie un împătimit al drumețiilor și al alpinismului. După ce a absolvit Hampshire College, Massachusetts, în 1976, și-a câștigat o vreme existența ca tâmplar, pescar și vânzător de somon. În 1977 a escaladat de unul singur calota Stikine, pentru ca în 1992 să cucerească Cerro Torre, din Patagonia. În 1996 i-a apărut volumul În sălbăticie (Into the Wild; Humanitas Fiction, 2012, 2018), devenit imediat bestseller. În 1996 Jon Krakauer a ajuns pe culmea Everestului, însă în timpul coborârii o furtună i-a ucis pe patru dintre cei cinci tovarăși alături de care începuse ascensiunea. Articolul pe care l-a scris în revista Outside pornind de la această tragedie a primit National Magazine Award, ulterior fiind dezvoltat într-o carte, În aerul rarefiat (Into Thin Air, 1997; Humanitas Fiction, 2012, 2018), tradusă în multe limbi și ecranizată în același an de Robert Markowitz. A fost desemnată „Cartea anului“ de către Time Magazine, numărându-se printre finalistele la National Book Critics Circle Award, iar în 1998 a fost inclusă pe lista celor trei finaliste pentru Pulitzer Prize. În 1997 Jon Krakauer a fost distins cu Walter Sullivan Award for Excellence in Science Journalism, acordat de American Geophysical Union. În 1999 scriitorul a fost recompensat cu Academy Award in Literature, acordat de American Academy of Arts and Letters. Cartea sa din 2003, Under the Banner of Heaven: A Story of Violent Faith, are ca temă centrală fundamentalismul mormon. În 2009 publică volumul Where Men Win Glory: The Odyssey of Pat Tillman, iar în 2015, Missoula: Rape and Justice System in a College Town. De peste două decenii, Krakauer este un neobosit colaborator al publicațiilor Outside, Architectural Digest, The Washington Post, The New York Times și National Geographic Magazine. Cărțile lui au fost traduse și publicate în peste 25 de țări.

De acest autor

În aerul rarefiat

Jon Krakauer, În aerul rarefiat

CumpărăPreț 21.00 RON

În sălbăticie

Jon Krakauer, În sălbăticie

CumpărăPreț 19.90 RON

În aerul rarefiat

Jon Krakauer, În aerul rarefiat

CumpărăPreț 35.00 RON

În sălbăticie

Jon Krakauer, În sălbăticie

CumpărăPreț 27.00 RON

În aerul rarefiat

Jon Krakauer, În aerul rarefiat

CumpărăPreț 33.72 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia