Închide Close

Autori

Justina Irimia

Justina Irimia

JUSTINA IRIMIA s-a născut la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. A studiat, timp de un semestru, la Université Paris 12. Este expert în comunicare. A publicat articole în Revista 22, Observator Cultural, Adevărul, Contributors, LaPunkt, Marginaliaetc. A tradus pentru revista Secolul XX. A călătorit pe toate continentele, dar, dintre oraşele din cele 29 de ţări vizitate, doar Buenos Aires a convins-o că trebuie să scrie despre el şi să ajute o societate cunoscută în America Latină drept Parisul Sudului şi în Europa drept oraşul lui Borges şi al tangoului să se lase descoperită şi înţeleasă. În cei doi ani petrecuţi în capitala argentiniană a purtat discuţii atât cu sociologi, psihologi, istorici, jurnalişti, profesori şi filozofi, cât şi cu prieteni şi cunoscuţi, pentru a putea contura şi analiza etosul local.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia