Liu Zhenyun

LIU ZHENYUN, unul dintre cei mai apreciați scriitori chinezi contemporani, s-a născut în 1958 în județul Yanjin, Provincia Henan. La 14 ani a intrat în armată, asemenea multor tineri din generația sa, care considerau că astfel se puteau rupe de lumea rurală. La 20 de ani, după încheierea Revoluției Culturale, a fost admis la Facultatea de Limba și Literatura Chineză a prestigioasei Pekin University. Odată cu absolvirea facultății, a început să lucreze ca reporter. A debutat cu proză scurtă în revista Literatura Poporului, iar în 1989 a publicat primul volum de nuvele, Orașul Tapu (Tapu), care s-a bucurat de succes. Au urmat 13 romane, dintre care cele mai cunoscute sunt: Satul natal şi lumea largă (Guxiang tianxi huanghua, 1991), Pene de găină peste tot, pe pământ (Yi di jimao, 1992), Telefonul mobil (Shouji, 2003), O vorbă cât o mie de vorbe (Yi ju ding yi wan ju, 2009), Amintirea anului 1942 (Wengu yi jiu si er, 2012), Nu mi-am omorât bărbatul (Wo bu shi Pan Jinlian, 2013; Humanitas Fiction, 2019). Cel mai recent roman, Epoca mâncătorilor de pepeni (Chi gua shidai de er nü men), i-a apărut în 2017. Multe dintre cărțile sale au stat la baza unor seriale TV sau au fost adaptate pentru marele ecran. Nu mi-am omorât bărbatul a fost ecranizat cu titlul I Am Not Pan Jinlian / I Am Not Madame Bovary, în regia celebrului Feng Xiaogang, și a primit în 2017 Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián. Romanele lui Liu Zhenyun sunt traduse în 30 de limbi și însumează tiraje totale de peste cincisprezece milioane de exemplare; Nu mi-am omorât bărbatul a ajuns, numai în China, la aproape două milioane de exemplare tipărite. Scriitorul a fost răsplătit în 2011 cu Premiul Mao Dun, cel mai prestigios premiu literar chinez, iar în 2018 a primit distincția franceză Chevalier de lʼOrdre des Arts et des Lettres.




De acest autor:

1
Nu mi-am omorât bărbatul

Bestseller Gaudeamus 2019

Traducere şi note de Luminița Bălan

Roman ecranizat cu titlul I am not Madame Bovary, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián, 2017

...detalii

296 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 35 lei

in libhumanitas.ro