Închide Close

Autori

Liza Dalby

Liza Dalby

LIZA DALBY s-a născut în 1950 în Statele Unite ale Americii. Şi-a descoperit pasiunea pentru cultura niponă în timpul anilor de liceu, cu prilejul unui program de schimburi culturale, în cadrul căruia a vizitat Japonia şi a învăţat să cânte la shamisen – instrument tradiţional cu coarde, asemănător unei chitare. În 1975 se reîntoarce în Japonia, pentru teza de doctorat în antropologie. Intervievează peste 100 de gheişe din Kyōto, şi intră ea însăşi în comunitatea gheişelor, primind numele japonez Ichijiku. În 1983 publică primul său studiu, Geisha, urmat în 1993 de Kimono: Fashioning Culture, cărţi care îi conferă reputaţia de expert în cultura niponă clasică. În această calitate devine consultantul lui Arthur Golden pentru renumitul său roman Memoriile unei gheişe şi, ulterior, consilier pe lângă Steven Spielberg pentru ecranizarea cărţii lui Golden. Povestea doamnei Murasaki (The Tale of Murasaki, 2000) este primul său roman, care, din puţinele resurse istorice disponibile – poezii şi fragmente de jurnal, cronicile şi legendele populare ale vremii –; reconstituie biografia imaginară a legendarei scriitoare japoneze. În 2007, Liza Dalby publică volumul de memorii East Wind Melts the Ice: A Memoir through the Seasons, iar în 2009 apare cel de-al doilea roman al său, Hidden Buddhas: A Novel of Karma and Chaos. | www.lizadalby.com

De acest autor

Povestea doamnei Murasaki

Liza Dalby, Povestea doamnei Murasaki

CumpărăPreț 45.28 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia