Maja Lunde

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Printre acestea se numără cele pentru filmul serial pentru copii Barnas supershow, pentru serialul dramatic Hiem (Acasă) și serialul de comedie Side om side (Unul lângă altul). Din 2012 până în prezent i-au apărut zece cărți pentru copii și adolescenți. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie; Humanitas Fiction, 2019), care a propulsat-o pe scena literară internațională într-un mod spectaculos, fiind tradus în treizeci și cinci de țări, a fost publicat în 2015 și face parte dintr-o tetralogie. Romanul a primit mai multe premii literare, printre care prestigiosul Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Cel de-al doilea roman din tetralogie se intitulează Albastru (Blå), a apărut în 2017 și este deja tradus în peste douazeci de țări.

Fotografia autoarei © Oda Berby




De acest autor:

1
Istoria albinelor

Bestseller Bookfest 2019

Traducere de Sanda Tomescu Baciu

...detalii

384 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 45 lei

in libhumanitas.ro