Închide Close

Autori

Martin Suter

Martin Suter

Romancierul şi scenaristul elveţian MARTIN SUTER (n. 1948 la Zürich), autor de mare succes tradus în peste douăzeci de limbi, a debutat târziu în literatură - la patruzeci şi nouă de ani -, după ce a lucrat ca jurnalist şi, o vreme, în domeniul publicitar (la sfârşit, în calitate de co-fondator al agenţiei de reclame Stalder & Suter, în funcţia de Creative Director). Şi-a întrerupt de câteva ori activitatea desfăşurată în oraşul natal, pentru a întreprinde lungi călătorii în lume, în cursul cărora a scris o serie de reportaje pentru cunoscuta revistă GEO. S-a făcut mai întâi remarcat prin scenarii de film şi televiziune, prin texte satirice, scurte povestiri şi, mai ales, prin rubricile săptămânale deţinute în reviste ca Weltwoche, NZZ-Folio, Zürcher Tagesanzeiger. A publicat romanele: Small World (1997), Die dunkle Seite des Mondes (2000), Ein perfekter Freund (2002), Lila, lila (2004), Diavolul din Milano (Der Teufel von Mailand, 2006; Humanitas Fiction, 2008), Der letzte Weynfeldt (2008), Der Koch (2010), Allmen und die Libellen (2010), Allmen und der rosa Diamant (2011). Între premiile şi distincţiile obţinute de autor se numără: Premiul Cantonului Zürich, 1997, pentru Small World, Prix du premier roman étranger, 1998, pentru traducerea romanului Small World în Franţa, Premiul german de literatură poliţistă, 2003, pentru Ein perfekter Freund, „Bufniţa de Aur", acordată autorului de editura Diogenes pentru un milion de cărţi vândute, 2004, premiul Friedrich Glauser, 2007, pentru Diavolul din Milano.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia