Matei Visniec

Născut în nordul României, în Bucovina, la Rădăuţi, pe 29 ianuarie 1956. Mama, Minodora, este educatoare, tata, Ioan, este funcţionar. Foarte repede descoperă în literatură un spaţiu de libertate. Citeşte cu aviditate Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Lautréamont... Ii plac foarte mult suprarealiştii, dadaiştii, povestirile fantastice, teatrul absurdului şi al grotescului, poezia onirică şi chiar teatrul realist anglo-saxon, pe scurt, îi place totul cu excepţia realismului socialist.

Studiază la Bucureşti filozofia şi devine foarte activ în sînul generaţiei 80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni. Crede în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Crede mai cu seamă că teatrul şi poezia pot denunţa manipularea omului prin "marile idei", precum şi spălarea creierelor prin discursurile ideologice.

Inainte de 1987 se afirmă în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă cu acid. Incepînd din 1977 scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste. Proza sa rămîne însă una de sertar, precum romanul "Cafeneaua Pas Parol" scris în 1982/1983 şi publicat abia după căderea lui Ceauşescu.

In septembrie 1987 părăseşte România, ajunge în Franţa unde cere azil politic, începe să scrie în limba franceză şi lucrează pentru Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993. Piesele sale scrise în franceză sunt editate de Actes Sud - Papiers, L'Harmattan, Lansman, Crater, Espace d'un Instant. Numele său a figurat pe afişe teatrale în peste 30 de ţări.

 



Bibliografie:

Apariţii editoriale recente:

la Editura Cartea Românească


- PĂIANJENUL ÎN RANĂ (teatru), 2007

- GROAPA DIN TAVAN (teatru), 2007

- OMUL PUBELĂ. FEMEIA CA UN CÎMP DE LUPTA (teatru), 2007

- CAFENEAUA PAS-PAROL (roman), 2008


la Editura Paralela 45


- ORAŞUL CU UN SINGUR LOCUITOR (antologie de poezie), 2005

- MANSARDĂ LA PARIS CU VEDERE SPRE MOARTE (teatru), 2005

- OMUL CU O SINGURĂ ARIPĂ (teatru), 2006

- ISTORIA COMUNISMULUI POVESTITĂ PENTRU BOLNAVII MINTAL (teatru), Paralela 45, 2007

- IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU (teatru), 2008


Piese editate în limba franceză

- TROIS NUITS AVEC MADOX, 1995, Éditions LANSMAN

- LES PARTITIONS FRAUDULEUSE, 1995, Éditions CRATER

- THÉÂTRE DÉCOMPOSÉ ou L'HOMME POUBELLE, 1996, Éditions L'HARMATTAN

- LES CHEVAUX À LA FENÊTRE, 1996, Éditions CRATER

- PAPARAZZI OU LA CHRONIQUE D'UN LEVER DE SOLEIL AVORTÉ suivi de
- DU SEXE DE LA FEMME COMME CHAMP DE BATAILLE DANS LA GUERRE EN BOSNIE, 1997, Éditions ACTES SUD-PAPIERS

- COMMENT POURRAIS-JE ÊTRE UN OISEAU? 1997, Éditions CRATER

- PETIT BOULOT POUR VIEUX CLOWN suivi de
- L'HISTOIRE DES OURS PANDA RACONTÉE PAR UN SAXOPHONISTE QUI A UNE PETITE AMIE À FRANCFORT, 1998, Éditions ACTES SUD-PAPIERS

- L'HISTOIRE DU COMMUNISME RACONTÉE AUX MALADES MENTAUX
2000, Éditions LANSMAN

- LE ROI, LE RAT ET LE FOU DU ROI, 2002, Éditions LANSMAN

- ATTENTION AUX VIEILLES DAMES RONGÉES PAR LA SOLITUDE
2004, Édition LANSMAN

- DU PAIN PLEIN LES POCHES et d'autres pièces courtes
2004, Éditions ACTES SUD-PAPIERS

- MAIS, MAMAN, ILS NOUS RACONTENT AU DEUXIÈME ACTE CE QUI S'EST PASSÉ AU PREMIER, 2005, Éditions L'ESPACE D'UN INSTANT

- RICHARD III N'AURA PAS LIEU, ou SCÈNES DE LA VIE DE MAYERHOLD, 2005, Éditions LANSMAN

- LA MACHINE TCHEKHOV, 2005, Éditions LANSMAN

- LA FEMME CIBLE ET SES DIX AMANTS, 2005, Éditions LANSMAN

- LE SPECTATEUR CONDAMNÉ À MORT, 2005, Éditions L'ESPACE D'UN INSTANT

- LE MOT PROGRÈS DANS LA BOUCHE DE MA MÈRE SONNAIT TERRIBLEMENT FAUX, 2007, Editions LANSMAN

- LES DETOURS CIORAN ou MANSARDE À PARIS AVEC VUE SUR LA MORT, 2007, Editions LANSMAN

- ENQUÊTE SUR LA DISPARITION D'UN NAIN DE JARDIN, 2008, Editions LANSMAN et Urgence de la jeune parole

 




De acest autor:

1

184 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 23 lei

in libhumanitas.ro