MIGUEL DE UNAMUNO Y JUGO, eseist, poet, prozator, dramaturg, a fost unul dintre putinii scriitori si ganditori spanioli care au dobandit in perioada interbelica o anvergura europeana (alaturi de Garcia Lorca si Antonio Machado). Marile sale eseuri, publicate ca volume separate, Sentimentul tragic al vietii, Agonia crestinismului, Viata lui Don Quijote si Sancho au fost neintarziat si repetat traduse in limbile de circulatie internationala (ultimul a aparut si la Humanitas, in 2004). Cu o gandire de sorginte existentialista (a invatat daneza pentru a-l citi pe Kierkegaard), Unamuno se numara printre precursorii literaturii moderne cu aceasta problematica, ce avea sa ia avant in perioada postbelica. Critica il asociaza in acest sens cu Pirandello si Gide. Polemist redutabil, a fost mereu de partea libertatii impotriva oricarei opersiuni: s-a ridicat impotriva dictaturii lui Primo de Rivera (s-a autoexilat in timpul ei), iar in timpul razboiului civil spaniol a condamnat excesele ambelor tabere, asa cum o dovedesc notele unamuniene publicate postum (1991) sub titlul El resentimiento tragico de la vida, scrise in ultimele luni de viata.

Unamuno a scris si nenumarate eseuri scurte - dintre care unele, semnificative pentru evolutia gandirii sale, sunt incluse in prezentul volum -, dar si romane (Matusa Tula, Abel Sanchez, Sfantul Martir Manuel cel Bun s.a.), nuvele, ca si o lirica profund personala cu acuzat accent existential. Amplul poem Crist al lui Velasquez este o meditatie pe marginea tabloului omonim al marelui pictor spaniol.