Milena Agus

Născută în 1959 la Genova, într-o familie sardă, MILENA AGUS se stabileşte la Cagliari, unde în prezent predă limba şi literatura italiană şi istoria la un liceu tehnic. Deşi până la 20 de ani scrie poezii, debutează cu o povestire, La contessa di ricotta, publicată de o mică editură din Sardinia. Primul roman, Mentre dorme il pescecane (2005, Nottetempo), este bine primit de critica italiană, fiind reeditat la puţin timp de la apariţie. Adevăratul succes îl cunoaşte cu cel de-al doilea roman, Mal di pietre (2006): povestea unei femei dintr-o Sardinie extrem de tradiţionalistă, a mariajului ei şi a unei iubiri extraconjugale cu un bărbat întâlnit într-o staţiune, venit, la fel ca ea, să-şi trateze o suferinţă fizică (mal di pietre - calculi renali). Însă amândoi caută să se vindece sufleteşte. Cartea a fost vândută în peste 80 000 de exemplare doar în Franţa. Milena Agus este câştigătoarea a numeroase premii, printre care Premiul Baccante 2008, decernat cu ocazia Festivalului de proză feminină din Matera, şi a premiului pentru proză italiană Casa Italiana Zerilli Marimò/Città di Roma, decernat la New York pentru Mal di pietre.




De acest autor:

1
Mal di pietre

Are 30 de ani, iar firea ei navalnica şi prea sentimentala pune pe fuga orice pretendent atragand oprobriul unei comunitati intregi, într-o Sardinie cu urme adanci lasate de razboi. Un barbat ii ofera un camin şi un nume. Insa iubirea, acea iubire care te face sa iti pierzi linistea pentru totdeauna, nu vine odata cu casatoria. Ea vine atunci cand te astepti mai putin...

...detalii