Mircea Eliade

MIRCEA ELIADE (Bucureşti, 28 februarie 1907 – Chicago, 22 aprilie 1986) a făcut studii de filozofie la Bucureşti, încheiate cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928), şi la Calcutta, India (decembrie 1928–decembrie 1931). Îşi susţine doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga (1933). Între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. În timpul războiului, este ataşat cultural al Ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la École Pratique des Hautes Études (până în 1948), apoi la Sorbona. Invitat în SUA, după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures" (1956–1957), acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade") a Universităţii din Chicago.

Cronologia operei ştiinţifice şi filozofice (prima ediţie a volumelor): Solilocvii (1932); Oceanografie (1934); Alchimia asiatică (1935); Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937); Fragmentarium (1939); Mitul reintegrării (1942); Salazar şi revoluţia în Portugalia (1942); Insula lui Euthanasius (1943); Comentarii la legenda Meşterului Manole (1943); Os Romenos, Latinos do Oriente (1943); Techniques du Yoga (1948); Traité d'histoire des religions (1949); Le Mythe de l'Éternel Retour (1949); Le Chamanisme et les techniques archaïques de l'extase (1951); Images et symboles (1952); Le Yoga. Immortalité et liberté (1954); Forgerons et alchimistes (1956); Das Heilige und das Profane, 1957 (Le Sacré et le profane, 1965); Mythes, rêves et mystères (1957); Birth and Rebirth, 1958 (Naissances mystiques, 1959); Méphistophélès et l'Androgyne (1962); Patañjali et le Yoga (1962); Aspects du mythe (1963); From Primitives to Zen (1967); The Quest, 1969 (La Nostalgie des origines, 1970); De Zalmoxis à Gengis-Khan (1970); Religions australiennes (1972); Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions (1976); Histoire des croyances et des idées religieuses I-III (1976-1983); Briser le toit de la maison (1986).




De acest autor:

1
Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului

„Deşi există o istorie a religiei, ea nu este ireversibilă, ca oricare altă istorie. Dialectica sacrului permite orice reversibilitate; nici o «formă» nu este scutită de degradare şi descompunere, nici o «istorie» nu este definitivă. Or, se întîmplă ca reversibilitatea poziţiilor religioase să fie şi mai evidentă în experienţele mistice ale societăţilor arhaice....detalii

472 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 49 lei

in libhumanitas.ro

2
Naşteri mistice

„Iniţierea se află în miezul oricărei existenţe umane autentice....detalii

268 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 32 lei

in libhumanitas.ro

3
Imagini şi simboluri
Eseu despre simbolismul magico-religios

„Redescoperirea valorii cognitive a simbolului de către Europa Occidentală s-a produs în momentul în care aceasta nu mai este singura «creatoare de istorie», când cultura europeană, în loc să se claustreze într-un provincialism sterilizant, se vede constrânsă să ia în consideraţie şi alte căi de cunoaştere, cu alte scări de valori decât ale sale....detalii

216 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 25 lei

in libhumanitas.ro

4
Yoga
Nemurire şi libertate

„Aşa cum se prezintă, cartea se adresează mai ales istoricilor religiilor, psihologilor şi filozofilor. Cea mai mare parte este consacrată expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice şi a istoriei lor....detalii

466 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 45 lei

in libhumanitas.ro

5
Sacrul şi profanul

Sacrul şi profanul sunt două modalităţi de a fi în Lume, două situaţii existenţiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice....detalii

168 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 25 lei

in libhumanitas.ro

6
Nostalgia originilor
Istorie şi semnificaţie în religie

„«Omul total» nu este niciodată complet desacralizat, şi avem toate motivele să ne îndoim chiar că o desacralizare totală este posibilă. Secularizarea repurtează succes la nivelul vieţii conştiente....detalii

260 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 29 lei

in libhumanitas.ro

7
Oceanografie

„Singura justificare a unei existenţe este viaţa din ea, intensitatea, fertilitatea, adâncimea ei. Bucuria, lumina, victoria, caritatea, depăşirea, continua depăşire, speranţa – toate acestea sunt semne că viaţa gâlgâie acolo plină şi organizată....detalii

236 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 27 lei

in libhumanitas.ro

8
Patanjali şi Yoga
Patanjali şi Yoga

„Yoga se integrează unei tradiţii universale a istoriei religioase a omenirii: cea care constă în a anticipa moartea în vederea asigurării renaşterii la o viaţă sanctificată. Pentru a deveni ceea ce este de multe secole, adică un corpus panindian de tehnici spirituale, probabil că Yoga a răspuns din plin nevoilor celor mai profunde ale sufletului indian....detalii

178 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 25 lei

in libhumanitas.ro

9
Tratat de istorie a religiilor

„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ (Mircea ELIADE)

...detalii

480 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 59 lei

in libhumanitas.ro

10
Jurnalul portughez

EBOOK – EPUB / PDF

...detalii

0 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 29.9 lei

in libhumanitas.ro

11
Oceanografie

EBOOK – EPUB / PDF

...detalii

0 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 16.9 lei

in libhumanitas.ro

12
La tiganci

O data cu primul sau volum de nuvele, publicat la Madrid in 1963 si reluat dupa cativa ani in Romania sub titlul celei mai fascinante dintre ele, Mircea Eliade pare sa fi gasit tema de electie a "realismului magic", inaugurat de el in literatura.

...detalii

0 pagini

in: Humanitas Multimedia

Disponibil cu 30 lei

in libhumanitas.ro

13
Secretul doctorului Honigberger

Daca exista in literatura romana un certificat de nastere al realismului magic, cu siguranta el este de gasit in aceasta nuvela....detalii

0 pagini

in: Humanitas Multimedia

Disponibil cu 30 lei

in libhumanitas.ro

14
Jurnalul portughez

„Oricum aş pune problema, nu pot trece peste acest lucru simplu, fundamental, imediat: că sunt muritor, că oricând pot muri, jucându-mi astfel cartea mântuirii....detalii

384 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 49 lei

in libhumanitas.ro

15
Jurnal 1945-1946

MARCEL IURES: „Jurnalul lui Mircea Eliade? Magnific!"


18 septembrie 1945...detalii

0 pagini

in: Humanitas Multimedia

Disponibil cu 30 lei

in libhumanitas.ro

16
Făurari şi alchimişti

Ar fi imprudent sa judecam originalitatea alchimiei prin implicarea ei in originea si triumful chimiei. Din punctul de vedere al alchimistului, chimia este o «cadere», chiar prin faptul ca reprezinta secularizarea unei stiinte sacre....detalii

228 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 10 lei

in libhumanitas.ro

17
Insula lui Euthanasius

Cartea aceasta e cea mai substantiala culegere de eseuri si articole adunate in volum de Eliade inainte de a se stabili definitiv in strainatate. Ele acopera perioada 1931-1939 si au fost reunite parca pentru a releva, sub unghiuri variate, structura, functiile si dialectica simbolului inteles ca forma ireductibila a culturii si a spiritului....detalii

344 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 37 lei

in libhumanitas.ro

18
Fragmentarium

Am visat intotdeauna un cititor nonconformist, care sa nu se multumeasca numai cu lectura romanelor sau eseurilor mele, ci sa-si pastreze curiozitatea intacta si pentru celelalte scrieri, mai putin facile, se-ntelege, dar poate tot atat de semnificative.
Mircea Eliade

...detalii

172 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 10 lei

in libhumanitas.ro

19
Oceanografie

Singura justificare a unei existente este viata din ea, intensitatea, fertilitatea, adancimea ei. Bucuria, lumina, victoria, caritatea, depasirea, continua depasire, speranta – toate acestea sunt semne ca viata galgaie acolo plina si organizata. Apreciez un om, o gandire, o opera – dupa autenticitatea lor; adica dupa gradul de apropiere de coincidenta existenta = creatie.

...detalii

236 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 10 lei

in libhumanitas.ro

20
Tratat de istorie a religiilor

Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate, adica studiat la scara religioasa. A voi sa delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistica, arta etc. ... inseamna a-l trada; inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el, anume caracterul sau sacru....detalii

480 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 49 lei

in libhumanitas.ro

21
Solilocvii

Plecand de la cuvantul unui om de spirit ca singurul sens al existentei e de a-i gasi un sens – am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e sinceritatea lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajand sporadic intrebari filozofice, nu pretind a scrie filozofie. O filozofie eficace implica nesinceritate....detalii

100 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 10 lei

in libhumanitas.ro

22
Virilitate si asceza
Scrieri de tinerete, 1928
23
Huliganii
Cand apare, in 1935, romanul Huliganii, succesul lui imediat se datoreaza nu doar numelui deja consacrat al lui Mircea Eliade, ci, mai ales, freneziei cu care tanara generatie s-a recunoscut in personajele sale. Rupand cu toate tabuurile unei societati desuete, tinerii sunt in cautarea unui fel de-a fi care sa-i exprime....detalii

344 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 19.99 lei

in libhumanitas.ro

25

184 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 10 lei

in libhumanitas.ro

26
Intoarcerea din rai
Intoarcerea din rai deschide sirul romanelor dedicate de Eliade framantatei sale generatii. Personalitatea proteica si adesea contradictorie a autorului se oglindeste aici in aproape toate personajele. Sfasiati intre ispita actiunii si a detasarii, tinerii sai eroi isi problematizeaza mereu viata, cu gravitate sau sarcasm, in deplina singuratate sau in intalniri bahice....detalii

308 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 29 lei

in libhumanitas.ro

28
Incercarea labirintului
Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet
"Un labirint este uneori apararea magica a unui centru, a unei bogatii, a unui inteles. Patrunderea in el poate fi un ritual initiatic, dupa cum se vede in mitul lui Tezeu. Acest simbolism este modelul oricarei existente care, trecand prin numeroase incercari, inainteaza spre propriul sau centru, spre sine insusi, Atman, ca sa folosesc termenul indian... ...detalii
29
Secretul doctorului Honigberger

Daca exista in literatura romana un certificat de nastere al realismului magic, cu siguranta el este de gasit in aceasta nuvela....detalii

30
Yoga
Nemurire si libertate
"Asa cum se prezinta, cartea se adreseaza mai ales istoricilor religiilor, psihologilor si filizofilor. Cea mai mare parte este consacrata expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice si a istoriei lor....detalii

464 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 37 lei

in libhumanitas.ro

31
Ocultism, vrajitorie si mode culturale
Fiecare din aceste eseuri de religie comparata s-ar fi putut dezvolta intr-o carte de sine statatoare. Tematica volumului este, de aceea, eclectica: Eliade fie reia vechi subiecte insuficient studiate din istoria religiilor, fie pune intr-o noua lumina controverse bine cunoscute.
...detalii

182 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 19 lei

in libhumanitas.ro

32
Jurnalul portughez si alte scrieri - vol 1 si 2
Un volum impresionant prin dimensiuni si valoare, ce reuneste aproape tot ce a scris Mircea Eliade in perioada cat a trait si a lucrat in Portugalia, epoca de rascruce in existenta marelui savant roman, "cumpana a apelor" in viata si opera sa, cand se incheie etapa romaneasca si incepe cea europeana si universala....detalii

1016 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 59 lei

in libhumanitas.ro

33
Tratat de istoria religiilor
„Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate, adica studiat la scara religioasa. A voi sa delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistica, arta etc. ... inseamna a-l trada; inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el, anume caracterul sau sacru.“
Mircea Eliade
...detalii
34
Sacrul si profanul
Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in Lume, doua situatii existentiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezinta interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice....detalii

168 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 15 lei

in libhumanitas.ro

35
Noaptea de Sanziene, vol. II
Adevarat roman-fluviu, Noaptea de Sanziene concentreaza ca intr-un focar in paginile sale toate temele prozei lui Mircea Eliade, atat temele romanelor de tinerete – dragostea, prietenia sau obsesia realizarii –, cat si pe cele care deriva nemijlocit din obsesiile savantului – camuflarea sacrului in profan, „teroarea istoriei“ sau posibilitatea existentei in afara Ti...detalii

320 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 15 lei

in libhumanitas.ro

36
Noaptea de Sanziene, vol. I
Adevarat roman-fluviu, Noaptea de Sanziene concentreaza ca intr-un focar in paginile sale toate temele prozei lui Mircea Eliade, atat temele romanelor de tinerete – dragostea, prietenia sau obsesia realizarii –, cat si pe cele care deriva nemijlocit din obsesiile savantului – camuflarea sacrului in profan, „teroarea istoriei“ sau posibilitatea existentei in afara Ti...detalii

348 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 23 lei

in libhumanitas.ro

37
Jurnal 1970-1985
Am reluat lectura caietelor din Jurnal, pentru selectia pe care o traduce L. B. Uneori, am impresia ca sacrific paginile cele mai „personale“, amintiri, dialoguri cu oamenii inca in viata, opinii despre opere si autori etc. Ma intreb daca nu fac o greseala; un jurnal trebuie publicat, daca nu in intregime (caci, fatal, repetitiile abunda), cel putin „in doza masiva“....detalii

572 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 19 lei

in libhumanitas.ro

38
Romanul adolescentului miop
Ramas vreme de aproape sase decenii in manuscris, primul roman al lui Mircea Eliade a constituit la aparitie o adevarata revelatie pentru publicul romanesc. La sfarsitul anilor '80, iubitorii literaturii sale descopereau astfel un cu totul alt scriitor decat cel cu care se obisnuisera pana atunci....detalii
39
Jurnal 1941-1969
Un jurnal intim sporeste atentia. Scriind, vezi mai clar lumea din jurul tau si ii uiti mai anevoie culorile. Si apoi, cata bucurie sa poti izola acele „experiente indistincte“ din care e alcatuita in buna parte viata oricarui om, ca sa le poti istovi toate intelesurile, stapanindu-le, memorizandu-le!......detalii
40
La tiganci / Pe strada Mintuleasa
O data cu primul sau volum de nuvele, publicat la Madrid in 1963 si reluat dupa cativa ani in Romania sub titlul celei mai fascinante dintre ele, Mircea Eliade pare sa fi gasit tema de electie a "realismului magic", inaugurat de el in literatura. ...detalii
41
Comentarii la legenda Mesterului Manole
In Balada Mesterului Manole, legenda si-a realizat destinul artistic. [...] Balada are si alte bogatii pentru a merita admiratia noastra. Ea nu e numai superioara din punctul de vedere al echilibrului si expresiei artistice, ci si datorita continutului sau mitic si metafizic. ...detalii
42
19 trandafiri
In ultimul lui volum de povestiri, aparut in 1980, arta lui Mircea Eliade atinge o esentializare pe care prozatorul a cautat-o in scrierile sale literare dintotdeauna. Dincolo de intamplari, dincolo chiar de nostalgia evocarii, o tema prezenta in multe din prozele sale fantastice dobandeste acum o pondere covarsitoare: semnificatia actului creator. ...detalii
43
Domnisoara Christina
Fidel abstragerii din cotidian a eroilor prozei sale fantastice, Mircea Eliade ofera cu romanul Domnisoara Christina (1936) o varianta moderna a povestilor cu strigoi, omniprezente in folclorul romanesc. ...detalii

180 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 22 lei

in libhumanitas.ro

44
In curte la Dionis
Cu volumul de povestiri In curte la Dionis (1977), Mircea Eliade continua evocarea acelui spatiu magic care era pentru el lumea Romaniei si mai ales a Bucurestilor dintre cele doua razboaie. ...detalii
45
Sarpele / Intalnire / Aventura
Publicat in 1937 sub titlul Sarpele, volumul lui Mircea Eliade marcheaza ruptura definitiva a autorului cu proza dedicata tribulatiilor politice ale framantatei sale generatii. ...detalii
46

536 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 45 lei

in libhumanitas.ro

48
Secretul doctorului Honigberger
Nuvelele reunite in acest volum reprezinta intr-un fel actul de nastere al „realismului magic“ in literatura....detalii
49
Nunta in cer
Din romanele de dragoste ale lui Mircea Eliade, nici unul nu se apleaca mai staruitor asupra eternului feminin ca Nunta in cer.
Alcatuit din confesiuni rostite in soapta, din citeva franturi de viata petrecute in Bucurestii „anilor nebuni“, romanul prinde in paginile sale destinul framantat a doua cupluri marcate de o iubire stranie si nelinistitoare. ...detalii
50
Mitul reintegrarii
Publicat in editie princeps la Editura Vremea in 1942, volumul cuprinde doua eseuri teoretice – Polaritatea divina si Mitul androginului – avand o vadita inrudire tematica: integrarea fiintei umane in fiinta cosmosului. ...detalii
51
Maitreyi
Intre cartile nascute din exsperienta indiana a lui Mircea Eliade, Maitrey ocupa un loc aparte: nicaieri nu suntem mai departe ca aici de „recuzita“ mitului si exotismului de mai tarziu, nicaieri intreg misterul Indiei nu se afla intrupat, ca aici, intr-un unic pesonaj si nicaieri prapastia de netrecut intre doi oameni apartinand unor culturi diferite nu este mai prezenta ca in ac...detalii
52
Alchimia asiatica
A urmari istoria conflictului subteran dintre experimentarea „mistica“ si experimentarea „stiintifica“ inseamna a da seama de toate transformarile care au condus la nasterea lumii moderne. Problema fascinanta si primejdioasa, care nu poate fi atacata decat cu un arsenal intreg de fapte si documente, si cu mult spirit critic....detalii

160 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 10.9 lei

in libhumanitas.ro

53
Lumina ce se stinge
Lumina din titlul acestui roman de tinerete al lui Eliade nu este nicidecum simpla lumina a zilei. Ea este mai degraba lumina interioara, pe care Cezare, erou fara voie al unui straniu incendiu petrecut intr-o biblioteca dintr-un oras de provincie, este amenintat s-o piarda o data cu vederea. ...detalii

288 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 19 lei

in libhumanitas.ro

54
India / Biblioteca maharajahului / Santier
Nu cred prea mult in literatura de calatorii. Omul, in general, vede mult mai putin exact decat optimismul nostru ne indeamna sa credem. Asupra Orientului, mai ales, se poate scrie in fel si fel de chipuri. Depinde numai de cat esti dispus sa spui, de cantitatea lucrurilor pe care esti hotarat sa le ascunzi....detalii
55
Intoarcerea din rai
Intoarcerea din rai deschide sirul romanelor dedicate de Eliade framantatei sale generatii. Personalitatea proteica si adesea contradictorie a autorului se oglindeste aici in aproape toate personajele. Sfasiati intre ispita actiunii si a detasarii, tinerii sai eroi isi problematizeaza mereu viata, cu gravitate sau sarcasm, in deplina singuratate sau in intalniri bahice. ...detalii
56
Isabel si apele diavolului
Isabel si apele diavolului este prima opera pe care Mircea Eliade a publicat-o in volum. Scrisese pana atunci cel putin doua romane, pana tarziu in manuscris, si publicase studii si articole stiintifice.
Surprinzator insa, la acesata prima intalnire cu publicul romanesc, prozatorul Eliade, aflat in India, ofera o stranie poveste de dragoste care se petrece chiar in India. ...detalii
57
Huliganii
Cand apare, in 1935, romanul Huliganii, succesul lui imediat se datoreaza nu doar numelui deja consacrat al lui Mircea Eliade, ci, mai ales, freneziei cu care tanara generatie s-a recunoscut in personajele sale. Rupand cu toate tabuurile unei societati desuete, tinerii sunt in cautarea unui fel de-a fi care sa-i exprime. ...detalii
58
Itinerariu spiritual
Textele incluse in volumul de fata au aparut in ziarele si revistele la care Mircea Eliade a colaborat in cursul anului 1927. Bogatiei informationale din cele mai variate domenii i se alatura originalitatea stilului si febrilitatea cautarilor....detalii
59
50 de conferinte radiofonice
Noi avem foarte putin timp liber ca sa gandim; si in acelasi timp ni-l pierdem visand. Avem, de-asemenea, foarte putin timp pentru contemplatie, si ni-l pierdem in reverii. Uneori petrecem cateva ceasuri in camera noastra de lucru, sau in singuratatea unei paduri – si credem ca in acest timp ne-am regasit pe noi, am gandit si am meditat dupa voia noastra....detalii
60
India / Biblioteca maharajahului
Nu cred prea mult in literatura de calatorii. Omul, in general, vede mult mai putin exact decat optimismul nostru ne indeamna sa credem. Asupra Orientului, mai ales, se poate scrie in fel si fel de chipuri. Depinde numai de cat esti dispus sa spui, de cantitatea lucrurilor pe care esti hotarat sa le ascunzi....detalii
61
Misterele si initierea orientala
Editia Scrierilor de tinerete ale lui Mircea Eliade continua cu cel de-al doilea volum, care reuneste articole si eseuri din 1926. Tematica ansamblului este enciclopedica, predominand insa articolele de orientalistica si istoria religiilor. Ele marcheaza inceputul unor cautari care il vor absorbi complet pe tanarul Eliade in viitorii ani....detalii
62
Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului

Samanismul este un fenomen mistico-religios caracteristic Siberiei si Asiei Centrale, dar intalnit deopotriva in restul Asiei, in Oceania, cele doua Americi si in randul vechilor populatii indo-europene. In vaste zone ale lumii, samanul este figura centrala a unui univers spiritual straniu, dar cu atat mai fascinant pentru omul modern....detalii

63
Memorii
Un pasionant Bildungsroman, singurul de acest fel in limba noastra.
Serban Cioculescu
...detalii
64
Yoga. Nemurire si libertate
Asa cum se prezinta, cartea se adreseaza mai ales istoricilor religiilor, psihologilor si filozofilor. Cea mai mare parte este consacrata expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice si a istoriei lor....detalii
65
Faurari si alchimisti

Ceea ce ii apropie pe topitor, faurar si alchimist este faptul ca toti trei revendica o experienta magico-religioasa specifica in raport cu substanta; aceasta experienta este monopolul lor, iar secretul se transmite prin rituri de initiere ale meseriilor; toti trei lucreaza asupra unei materii pe care o considera vie si sacra, munca lor avand drept scop transformarea materiei, „perfectionarea...detalii

66
Dictionar al religiilor
Proiectul acestui dictionar apartine lui Mircea Eliade. ...detalii
67
Cum am gasit piatra filozofala
Desi aflat de multi ani in Occident, in contact cu toate somitatile comunitatii stiintifice din care facea parte si avand acces la toate marile biblioteci ale lumii, savantul Eliade nu inceta sa aminteasca de cufarul cu manuscrise ramas in tara, deplangand parca ruptura brutala cu cel care fusese in tinerete....detalii
68
Tratat de istorie a religiilor

Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate, adica studiat la scara religioasa. A voi sa delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistica, arta etc... inseamna a-l trada; inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el, anume caracterul sau sacru. (Mircea Eliade)
...detalii

69
Sacrul si profanul
O lucrare fundamentala in bibliografia lui Eliade, gandita si elaborata in 1956 ca o introducere generala la studiul fenomenologic si istoric al faptelor religioase. Religiozitatea este privita ca structura ultima a constiintei, independenta de numeroasele si efemerele opozitii dintre „sacru“ si „profan“, asa cum apar ele in decursul istoriei....detalii
70
Mefistofel si androginul
Studiile adunate in acest volum de dimensiuni reduse ilustreaza demersul unui istoric al religiilor animat de dorinta de a explica o parte din comportamentele religioase si valorile spirituale ale populatiilor neeuropene....detalii
71
Nasteri mistice
Initierea se afla in miezul oricarei existente umane autentice. Si aceasta din doua motive: pe de o parte, pentru ca orice viata umana autentica presupune crize profunde, incercari, suferinta, pierderea si recucerirea eului propriu, „moarte si inviere“; pe de alta parte, indiferent de gradul de impliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om isi vede viata ca pe un esec....detalii
72
De la Zalmoxis la Genghis-Han
Numele etnic al dacilor isi reveleaza semnificatia religioasa primitiva numai in universul valorilor specifice vanatorilor si razboinicilor. La fel, cultul lui Zalmoxis nu poate fi inteles decat dupa ce se dezvaluie sensul initiatic al ocultarii si epifaniei zeului....detalii
73
Nostalgia originilor
Nostalgia originilor ne ofera „cheia“ intelegerii operei stiintifice a lui Mircea Eliade, care ni se infatiseaza drept un demers fenomenologic ancorat in istorie, o retranscriere a morfologiei sacrului in linie cronologica....detalii
74
Imagini si simboluri
Redescoperirea valorii cognitive a simbolului de catre Europa Occidentala s-a produs in momentul in care aceasta nu mai este singura „creatoare de istorie“, cand cultura europeana, in loc sa se claustreze intr-un provincialism sterilizant, se vede constransa sa ia in consideratie si alte cai de cunoastere, cu alte scari de valori decat ale sale....detalii
75
Fragmentarium
Am visat intotdeauna un cititor nonconformist, care sa nu se multumeasca numai cu lectura romanelor sau eseurilor mele, ci sa-si pastreze curiozitatea intacta si pentru celelalte scrieri, mai putin facile, se-ntelege, dar poate tot atat de semnificative.
Mircea Eliade...detalii
76
Dictionar al religiilor
Proiectul acestui dictionar apartine lui Mircea Eliade. ...detalii
77
Yoga. Nemurire si libertate
Asa cum se prezinta, cartea se adreseaza mai ales istoricilor religiilor, psihologilor si filozofilor. Cea mai mare parte este consacrata expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice si a istoriei lor....detalii
78
Jurnal, vol. I
Un jurnal intim sporeste atentia. Scriind, vezi mai clar lumea din jurul tau si ii uiti mai anevoie culorile. Si apoi, cata bucurie sa poti izola acele „experiente indistincte“ din care e alcatuita in buna parte viata oricarui om, ca sa le poti istovi toate intelesurile, stapanindu-le, memorizandu-le!......detalii
79
Insula lui Euthanasius
Cartea aceasta e cea mai substantiala culegere de eseuri si articole adunate in volum de Eliade inainte de a se stabili definitiv in strainatate. Ele acopera perioada 1931–1939 si au fost reunite parca pentru a releva, sub unghiuri variate, structura, functiile si dialectica simbolului inteles ca forma ireductibila a culturii si a spiritului....detalii
80
Jurnal, vol. II
Am reluat lectura caietelor din Jurnal, pentru selectia pe care o traduce L.B. Uneori am impresia ca sacrific paginile cele mai „personale“, amintiri, dialoguri cu oamenii inca in viata, opinii despre opere si autori etc. Ma intreb daca nu fac o greseala; un jurnal trebuie publicat, daca nu in intregime (caci, fatal, repetitiile abunda), cel putin „in doza masiva“....detalii
81
Sacrul si profanul
O lucrare fundamentala in bibliografia lui Eliade, gandita si elaborata in 1956 ca o introducere generala la studiul fenomenologic si istoric al faptelor religioase. Religiozitatea este privita ca structura ultima a constiintei, independenta de numeroasele si efemerele opozitii dintre „sacru“ si „profan“, asa cum apar ele in decursul istoriei....detalii
82
Impotriva deznadejdii
...intrebarea este aceasta: printr-un miracol, samanta Romei nu s-a pierdut dupa parasirea Daciei de catre Aurelian – desi aceasta parasire a insemnat o adevarata catastrofa pentru locuitorii bogatei provincii. Dar Europa isi mai poate ingadui aceasta a doua parasire a Daciei in zilele noastre?...detalii
83
Patanjali si Yoga
„Yoga se integreaza unei traditii universale a Istoriei religioase a omenirii: cea care consta in a anticipa moartea in vederea asigurarii renasterii ia o viata sanctificata. ...detalii
84
Tratat de istorie a religiilor
Indata ce observam cele mai umile religii, ne apare o „filozofie de dinaintea filozofiilor“ rezultata dintr-un efort de explicare si unificare, dintr-un efort spre teorie, in toate sensurile acestui cuvant: cartea lui Mircea Eliade ne face sa simtim coerenta si nobletea acestei filozofii si, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul... ...detalii
85
Memorii
Memoriile lui Mircea Eliade, desi scrise in romaneste – limba in care, departe de tara, Eliade gandea, visa, isi asternea pe hartie opera beletristica – sunt publicate pentru prima data integral in patria sa....detalii
86
Memorii
Memoriile lui Mircea Eliade, desi scrise in romaneste – limba in care, departe de tara, Eliade gandea, visa, isi asternea pe hartie opera beletristica – sunt publicate pentru prima data integral in patria sa....detalii
87
Alchimia asiatica
A urmari istoria conflictului subteran dintre experimentarea „mistica“ si experimentarea „stiintifica“ inseamna a da seama de toate transformarile care au condus la nasterea lumii moderne. Problema fascinanta si primejdioasa, care nu poate fi atacata decat cu un arsenal intreg de fapte si documente, si cu mult spirit critic....detalii
88
Oceanografie
Singura justificare a unei existente este viata din ea, intensitatea, fertilitatea, adancimea ei. Bucuria, lumina, victoria, caritatea, depasirea, continua depasire, speranta - toate acestea sunt semne ca viata galgaie acolo plina si organizata....detalii
89
Solilocvii
Plecand de la cuvantul unui om de spirit ca singurul sens al existentei e de a-i gasi un sens – am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e sinceritatea lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajand sporadic intrebari filozofice, nu pretind a scrie filozofie. O filozofie eficace implica nesinceritate....detalii

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.