Închide Close

Autori

Mirel Cană

Mirel Cană

MIREL CANĂ (n. 1957), absolvent al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Filologie, profesor de limba şi literatura română până în 1990, redactor la Editura Junimea (1990-1992), apoi muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române. A publicat, sub pseudonimul Şerban Alexandru, romanele Zgomotul de fond (Editura Junimea, 1992), Omul e mort (Editura Eurocart, 1999; ediţia a II-a, Editura Junimea, 2001) şi primele două volume, Mallarmé şi Albedo, din tetralogia Benedict şi Maledict (Editura T, 2005). Diagnostic, povestea adevărată a unei experienţe-limită trăite de autorul însuşi, este, nu întâmplător, prima lui carte semnată cu numele real.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia