Ovid S. Crohmălniceanu

OVID S. CROHMĂLNICEANU, pseudonimul lui Moise Cahn (16 august 1921, Galaţi - 30 aprilie 2000, Berlin), este unul dintre criticii cei mai cunoscuţi de după cel de-al Doilea Război Mondial, în România. Deşi a făcut studii de Politehnică, n-a profesat niciodată ca inginer, preferând o carieră didactică (la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti) şi una de literat, ambele beneficiind de pe urma gândirii sale logice şi riguroase. A debutat publicistic în anul 1944 în ziarul Ecoul, cu un medalion provocator despre poetul american Vachel Lindsay (prieten cu Carl Sandburg şi Edgar Lee Masters), şi editorial, în 1953, cu un volum de Cronici şi articole care plăteau tribut greu realismului socialist, la fel ca toate cărţile sale din „obsedantul deceniu". Deşi în anii '60 sprijină publicarea lui Vasile Voiculescu şi scrie despre Lucian Blaga şi Arghezi, schimbarea categorică de ton se produce abia în 1971, odată cu Literatura română şi expresionismul. S-a impus cu Literatura română între cele două războaie mondiale (1966-1975), amplă şi detaliată panoramă a poeziei, prozei, dramaturgiei, criticii şi publicisticii interbelice. Volumele de articole dovedesc un spirit critic cu rădăcini bine înfipte în cultura europeană. În 1984, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură oferă câte o grilă teoretică adecvată pentru descifrarea a cinci scriitori interbelici de vârf. Două volume de proză SF îl dezvăluie pe prozatorul ingenios. Numele criticului rămâne legat şi de cenaclul de proză Junimea, pe care l-a condus timp de 20 de ani, din 1971 - creând o adevărată şcoală de literatură şi critică literară - la ale cărui şedinţe participau nume cunoscute ale generaţiei '80. Amintiri deghizate este o carte scrisă în ultimii ani petrecuţi în Bucureşti şi apărută, într-o primă ediţie, puţin răspândită, când autorul se afla deja la Berlin, unde s-a autoexilat în 1993.




De acest autor:

1
Amintiri deghizate

Amintiri deghizate este cartea cea mai frumoasă scrisă de cel care a semnat Ovid. S. Crohmălniceanu. Aici şi-a pus în joc şi talentul de prozator, şi pe cel de critic. Aici şi-a folosit atât calităţile de fin observator al oamenilor din preajmă, cât şi reflecţiile proprii asupra vieţii....detalii