Închide Close

Autori

Peter Esterhazy

Peter Esterhazy
Este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori contemporani din Ungaria. S-a nascut in 1950 la Budapesta ca descendent al uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice maghiare. Dupa ce comunistii au preluat puterea in 1948, familia Esterhazy a fost deposedata de bunuri si proprietati si deportata, in 1951, intr-un sat obscur, unde a trait in conditii mizere. Ca majoritatea aristocratilor din Ungaria, parintii sai puteau parasi tara in timpul revolutiei din 1956, dar au ramas, cu cei patru copii, la Budapesta. Peter Esterhazy a urmat o scoala postliceala de religie – una dintre putinele scoli ecleziastice care nu au fost inchise. In 1969–1974 a studiat matematica la Universitatea „Eotvos Lorand“ din Budapesta, in 1974–1978 a lucrat ca administrator de sistem la Departamentul de Procesare a Datelor din cadrul Ministerului Industriilor, apoi s-a dedicat in intregime literaturii, traind ca scriitor independent. Cartile sale au fost traduse in douazeci de limbi si au obtinut un numar impresionant de premii, printre care Premiul Kossuth (1996), Premiul National al Austriei pentru Literatura Europeana (1999), Premiul Literaturii Maghiare (2001), Premiul Herder (2002).

Bibliografie selectiva:
Fancsiko es Pinta (Fancsiko si Pinta), nuvele, 1976
Papai vizeken ne kalozkodj! (Sa nu faci piraterie pe apele Papei!), nuvele, 1977
Termelesiregeny (Roman-de-productie), roman, 1979
Fuggo bevezetes a szepirodalomba (Dependente – introducere in beletristica), roman, 1981
Ki szavatol a lady biztonsagaert? – bevezetes a szepirodalomba (Cine garanteaza protectie pentru lady? – introducere in beletristica), roman, 1982
Fuharosok (Carutasii), roman, 1983
Kis Magyar Pornografia – bevezetes a szepirodalomba (Mica pornografie ungara – introducere in beletristica), roman, 1984
A sziv segedigei – bevezetes a szepirodalomba (Verbele auxiliare ale inimii – introducere in beletristica), roman, 1985
Hrabal konyve (Cartea lui Hrabal), roman, 1990
Az elefantcsonttoronybol (Din turnul de fildes), publicistica, 1991
Egy kekharisnya foljegyzeseibol (Din insemnarile unei gaite albastre), publicistica, 1994
Egy no (O femeie), roman, 1995
Harmonia caelestis, roman, 2000
Javitott kiadas (Editie revazuta – Addenda la Harmonia caelestis), roman, 2002

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia