Romain Gary

Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevărat Roman Kacev, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a recăsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după sinuciderea acesteia, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Primul lui roman, Éducation européenne, din 1945, s-a bucurat de mare succes. I-au urmat: Tulipe (1946), Les couleurs du jour (1952), Les racines du ciel (1956 – Premiul Goncourt), La promesse de l’aube (1960), La tête coupable (1968), Europa (1972), Au-de là de cette limite votre ticket n’est plus valable (1975), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Les cerfs-volants (1980) etc. Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975 – Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979). Alte pseudonime: Fosco Sinibaldi, Shatan Bogat și René Deville.

Fotografia autorului: Jacques Robert © Gallimard




De acest autor:

1
Clar de femeie

Traducere de Daria-Laura Bârsan

Ecranizat în 1979 de Costa-Gavras, cu Romy Schneider și Yves Montand în rolurile principale, romanul Clar de femeie este un subtil exercițiu de admirație care pornește de la cea de-a „treia dimensiune“ a bărbatului și a femeii: cuplul.

...detalii

168 pagini

in: Humanitas Fiction

Reducere 10%

19.375 lei in libhumanitas.ro

2
Clar de femeie

O intalnire intamplatoare, pe strada: un barbat abia intors de la aeroport loveste cu usa taxiului o femeie. Ea ii da adresa. Si asteapta. Se pare ca nu e suficient ca doi oameni sa fie nefericiti pentru a fi fericiti impreuna -- dar incercarea merita facuta. Se pare ca e minunat sa poti ajuta pe cineva cand ai nevoie tu insuti de ajutor....detalii

3
Clar de femeie

O intalnire intamplatoare, pe strada: un barbat abia intors de la aeroport loveste cu usa taxiului o femeie. Ea ii da adresa. Si asteapta. Se pare ca nu e suficient ca doi oameni sa fie nefericiti separat pentru a fi fericiti impreuna -- dar incercarea merita facuta. Se pare ca e minunat sa poti ajuta pe cineva cand ai nevoie tu insuti de ajutor....detalii

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.