Fascinata de Asia, in 1978 am plecat in Japonia, unde am trait si am lucrat cinci ani. Am invatat japoneza si am devenit din ce in ce mai interesata de cultura nipona traditionala. Mi-am petrecut primii doi ani langa Kyoto, in Gifu -- un orasel traditional in care viata se desfasoara la fel de secole, iar gheisele inca fac parte din peisajul obisnuit --, unde am predat limba engleza la universitatea locala. Abia dupa trei luni am fost prezentata celorlalti doi straini din oras. Am fost obligata sa invat japoneza peste noapte, dupa metoda "da din maini, altfel te ineci", pentru ca acolo nu erau alti vorbitori de engleza, profesori sau occidentali. Fiind necasatorita, usile catre lumea femeilor, de obicei ferecate in fata strainilor, mie mi-au fost deschise. M-am cufundat in viata femeilor din acel orasel japonez, am studiat artele feminine -- ceremonia ceaiului, aranjarea florilor, caligrafia si pictura --, plus o arta martiala, aikido, si am invatat cum sa adopt o tinuta serioasa si sa vorbesc pe tonul potrivit unei femei.
Ma duceam deseori la Kyoto. Mai tarziu m-am mutat in Kamakura, "Oxfordul Japoniei", un oras stravechi cu numeroase temple, aflat la o ora de Tokio, iar acolo am invatat Zen.
Dupa ce m-am intors in Anglia, mi-am dat seama ca parerile occientalilor despre Japonia nu au aproape nici o legatura cu realitatea si m-am hotarat sa scriu despre Japonia. Am cautat de asemenea o cale sa ma intorc acolo…