William Butler Yeats

WILLIAM BUTLER YEATS este cel mai important poet al Irlandei şi unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai secolului XX. S-a născut la Sandymoun (Dublin), pe 13 iunie 1865, în familia unui cunoscut avocat şi portretist irlandez. Deşi de la doi la 16 ani trăieşte la Londra, Yeats păstrează contactul cu ţara natală prin intermediul legendelor şi cântecelor irlandeze ale mamei sale, dar şi datorită verilor petrecute în casa familiei de la Sligo. Studiază la Dublin Metropolitan School of Art, iar în 1889 îi apare primul volum de versuri, The Wanderings of Oisin and Other Poems. Temele volumului vor deveni centrale în întreaga sa operă: Irlanda, cu mitologia sa inepuizabilă, dragostea şi spiritualitatea. Următoarele sale volume de versuri, The Rose (1893), Poems (1895) şi The Wind Among the Reeds (1899), dezvoltă şi teme ezoterice sau mistice. În timp, opţiunea pentru o politică naţionalistă devine tot mai evidentă în scrierile sale. Este cofondator al teatrului Abbey (1899), unde îşi va ţine întrunirile gruparea literară Renaşterea Irlandeză, dintre ai cărei membri fondatori face parte şi Yeats, şi care îşi propune o revigorare a limbajului poetic. Yeats scrie o serie de piese de teatru pe teme preluate din vechi legende celtice, printre care The Countess Cathleen (1892), The Land of Heart's Desire (1894), Cathleen ni Houlihan (1902), The King's Threshold (1904), Deirdre (1907). Opera lui de după 1910 a fost puternic influenţată de opera lui Ezra Pound, devenind mai modernă prin concizie şi tipul de imaginar; totuşi, Yeats nu a abandonat niciodată formele tradiţionale ale poeziei. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1923, continuând să publice volume importante de poezie şi după aceea, precum The Tower (1928) şi Words for Music Perhaps and Other Poems (1932). A murit la 28 ianuarie 1939, în Franţa, la Menton. Istorisirile lui Hanrahan cel Roşu (Stories of Red Hanrahan, 1905), Roza tainică (The Secret Rose, 1897) şi Rosa Alchemica (1897) fac parte din textele sale în proză, dezvăluindu-i pasiunea pentru mitologie, misticism şi alchimie.




De acest autor:

1
Rosa Alchemica şi alte scrieri

Considerat de critici cea mai bună operă în proză al lui W.B. Yeats, Rosa Alchemica e şi unul dintre textele reprezentative pentru limbajul bogat, dar şi pentru preocupările principale ale scriitorului: cultura irlandeză, miturile şi legendele celtice, magia, alchimia şi misticismul.

...detalii

208 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 25 lei

in libhumanitas.ro

2
Rosa Alchemica şi alte scrieri

EBOOK – EPUB / PDF

Considerat de critici cea mai bună operă în proză al lui W.B. Yeats, Rosa Alchemica e şi unul dintre textele reprezentative pentru limbajul bogat, dar şi pentru preocupările principale ale scriitorului: cultura irlandeză, miturile şi legendele celtice, magia, alchimia şi misticismul.

...detalii

0 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 15.77 lei

in libhumanitas.ro