Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, s-a născut în 1925 la Tokyo într-o familie de samurai şi începe să scrie încă de la vârsta de doisprezece ani. La şaisprezece debutează în prestigioasa revistă literară Bungei-Bunka. Pentru a-şi ascunde identitatea faţă de tatăl său, adept al unei educaţii stricte, în conformitate cu cerinţele tradiţiei, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Tokyo. Cinci ani mai târziu îi apare primul roman, Confesiunile unei măşti (Humanitas, 2003), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuţi scriitori ai noii generaţii. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas, 2000), După banchet (1960; Humanitas, 2004), Soare şi oţel (1970; Humanitas, 2008). Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), primul volum al tetralogiei Marea fertilităţii, este urmat de romanele Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970) şi Îngerul decăzut (1970). Autor prodigios, a scris numeroase povestiri şi treizeci şi trei de piese de teatru. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie ultimul volum al tetralogiei, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku. La 16 aprilie 1972 se va sinucide bunul său prieten Yasunari Kawabata.




De acest autor:

1
Templul Zorilor

Templul Zorilor este treilea volum al tetralogiei Marea fertilităţii.

...detalii

320 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 33 lei

in libhumanitas.ro

2
Tumultul valurilor

Poveste de dragoste arhetipală ce surprinde în acelaşi timp esenţa sufletului nipon, romanul Tumultul valurilor (Shiosai) a fost ecranizat în Japonia de cinci ori.

...detalii
3
Confesiunile unei măşti

Prin Confesiunile unei măşti (1949), publicul japonez descoperă resursele literare ale romanului scris la persoana întâi, iar europenii descoperă un mare scriitor japonez.

...detalii

200 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 23 lei

in libhumanitas.ro

4
Cai în galop

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi G...detalii

360 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 35 lei

in libhumanitas.ro

5
Tumultul valurilor

Poveste de dragoste arhetipală ce surprinde în acelaşi timp esenţa sufletului nipon, romanul Tumultul valurilor (Shiosai) a fost ecranizat în Japonia de cinci ori.

...detalii

192 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 25 lei

in libhumanitas.ro

6
Zăpada de primăvară

Ecranizat în 2005 în regia lui Isao Yukisada, romanul Zăpada de primăvară face parte din tetralogia Marea fertilităţii, capodopera lui Yukio Mishima.

...detalii

340 pagini

in: Humanitas Fiction

Disponibil cu 35 lei

in libhumanitas.ro

7
Calea samuraiului astazi

"Viaţa nu durează decât o clipă. Trebuie să o trăieşti făcând ceea ce îţi place. În această lume trecătoare ca un vis, să trăieşti în mizerie făcând ceea ce îţi displace e curată nebunie."
Yukio Mishima

...detalii

0 pagini

in: Humanitas Multimedia

Disponibil cu 45 lei

in libhumanitas.ro

8
Soare si otel

Isi doreste sa evadeze din lumea cuvintelor si sa-si salveze trupul de actiunea lor coroziva. Trupul ii devine un colt de rai, mangaiat de razele soarelui si protejat de puterea otelului....detalii

120 pagini

in: Humanitas

Reducere 52%

17.1 lei in libhumanitas.ro

9
Calea samuraiului
"Yukio Mishima a scris aceasta fascinanta carte in august 1967, cu trei ani inainte de dramatica sa sinucidere in Tokyo la sediul Fortelor de Autoaparare. Volumul, care contine o interpretare personala la Hagakure, un cod clasic de etica si conduita a samurailor, a devenit un bestseller in Japonia imediat dupa moartea lui Mishima survenita in noiembrie 1970....detalii

176 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 17 lei

in libhumanitas.ro

10
Dupa banchet

In loc de liniste sufleteasca, nesiguranta. In loc de fericire, amaraciune. In loc de dragoste, doar experienta. O poveste care se incheie acolo unde ar fi trebuit sa inceapa si care reincepe, neasteptat, tocmai acolo unde toate pareau sa se fi sfarsit: dupa banchet, cand luminile se sting. O femeie si un barbat, un restaurant pentru un mormant, emotii puternice pentru nimic....detalii

200 pagini

in: Humanitas

Disponibil cu 5.5 lei

in libhumanitas.ro

11
Confesiunile unei masti
Prin Confesiunile unei masti (1949), publicul japonez descopera resursele literare ale romanului scris la persoana intai, iar europenii descopera un mare scriitor japonez. Mishima se exprima marturisind. Tabloul care-l reprezinta pe Sfantul Sebastian strapuns de sageti il urmareste pe adolescentul Kochan, alter ego al autorului, ca un ideal de frumusete in suferinta....detalii
12
Templul de aur

De cate ori vrea sa rosteasca primul sunet dintr-un cuvant, face eforturi disperate si se simte ca o pasare care se zbate sa scape din lat. Cand un baiat e balbait, singuratatea lui, mica la inceput, creste o data cu el. Cand e fiu de preot, ar putea sa aiba norocul sa ajunga la Templul de Aur, templul visurilor sale....detalii

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.